Societatea Horticultura a scos la vânzare palmierii pe care fosta administrație i-a pus pe bulevardul I.C. Brătianu din Timișoara.
Cei 40 de arbori exotici la număr au fost cumpărați din Olanda și au fost plantați în ghivece, timp de cinci veri consecutive, începând cu anul 2013. Acum societatea îi vinde celor interesați cu prețuri cuprinse între 700 și 1.000 de lei, spune directorul Horticultura, Andrei Drăgilă.
“În urma modernizării drumului se pare nu mai era nevoie de ei. Noi i-am retras în baza de producție și am început să valorificăm către populație, către agenții economici și vindem și în această primăvară. Avem comenzi, fel și fel de firme care doresc să își cumpere. Cred că mai avem în jur de 15 bucăți”, spune Andrei Drăgilă.
Fosta administrație a plătit pentru un palmier în jur de 140 de euro. În fiecare iarnă, arborii erau duși în serele Horticultura ca să fie protejați de îngheț. Din 2019, cum bulevardul de lângă Modex a fost modernizat, iar carosabilul lărgit, arborii nu au mai putut fi plantați în zonă.
Specialiștii de la Asociația Peisagiștilor din România spun palmierii nu au avut un impact major în calitatea aerului. Se recomandă aducerea naturii în orașe, dar cu folosirea speciilor locale pentru că acestea sunt foarte ușor adaptabile condițiilor în care se inserează, spune și Alexandru Ciobotă.
“Politicile europene actuale vorbesc foarte mult despre creșterea biodiversității și readucerea naturii în orașe și e foarte interesant că recomandă folosirea speciilor locale. De ce important asta? În cele din urmă ajungem tot la palmierii noștri, biodiversitatea locală e importantă pentru că este foarte ușor adaptabilă condițiilor pedoclimatice în care se inserează. Practic înseamnă că nu avem pierderi mari la plantare și costuri mici de întreținere. Cu cât aducem specii de împrumut, cu atâta trebuie atenție mai mare pentru îngrijirea și apar și aceste pierderi fiindcă nu sunt aclimatizate locului în care sunt inserate”, spune Alexandru Ciobotă de la Asociația Peisagiștilor.
În ceea ce privește peisajul cultural local, în identitatea locală nu avem palmieri, spune Alexandru Ciobotă, iar istoria vorbește doar despre pădurile de stejar din jurul Timișoarei, despre ecosistemele de apă, pentru că era o zonă mlăștinoasă, nicidecum despre palmieri.
radiotimisoara.ro