Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

De Vizitat

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara se redeschide cu noutăți pentru vizitatori

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara își redeschide porțile pentru public începând de duminică, 15 martie, după o perioadă de reorganizare începută în luna ianuarie.

Vizitatorii vor avea acum acces la mai multe obiective din incinta muzeului care până acum nu făceau parte din circuitul turistic. Printre acestea se numără Casa Națională din Babșa, Birtul de la Bârna, oloinița de la Victor Vlad Delamarina, dar și diverse anexe gospodărești, șuri sau încăperi care în trecut erau utilizate pentru depozitarea unor obiecte.

Noi spații deschise publicului și experiență de vizitare îmbunătățită

Reorganizarea a avut ca scop principal valorificarea mai eficientă a patrimoniului muzeal și îmbunătățirea experienței pentru vizitatori. În acest sens, au fost deschise spații care până acum nu puteau fi vizitate, iar altele au fost reamenajate pentru a fi mai ușor de explorat.

Managerul muzeului, Radu Trifan, explică direcția acestui proces:

„ În această perioadă, ne-am concentrat în primul rând pe ideea de a pune la dispoziţia publicului cânt mai mult din patrimoniul nostru, într-o formă mai uşor accesibilă şi mai atractivă. Am deschis spaţii care până acum nu puteau fi vizitate, am reorganizat unele existente şi am introdus un sistem nou de informare care oferă mai mult context şi imagini de arhivă. Ne dorim ca experienţa de vizitare să fie mai bogată şi mai coerentă pentru toţi cei care trec pragul muzeului’.”

Pe lângă aceste schimbări, în ultimele luni au fost realizate lucrări ample de curățenie și rearanjare a spațiilor, atât în depozite și colecțiile de patrimoniu, cât și în gospodăriile din expoziția în aer liber.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Anunturi Vanzare Apartament Lugoj

O altă noutate este introducerea unui sistem modern de informare pentru vizitatori. Panourile descriptive includ acum explicații mai detaliate și fotografii istorice din arhiva muzeului, oferind un context mai bogat despre clădirile și instalațiile tradiționale expuse.

În același timp, muzeul a decis reducerea prețului biletului pentru adulți, care scade de la 25 la 20 de lei. Studenții vor plăti 5 lei, iar accesul pentru copii rămâne gratuit.

Muzeul Satului Bănățean va putea fi vizitat zilnic, între orele 10:00 și 18:00.

Vă recomandăm

Știri

Un antrenament sportiv s-a transformat într-un moment de maximă tensiune, marți, la Timișoara. Un băiat în vârstă de numai 13 ani a suferit un...

Știri

Un incident care ridică semne de întrebare privind siguranța în școli a ajuns în atenția polițiștilor din Timișoara. Un elev în vârstă de 13...

Știri

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din Sânmihaiu Român, județul Timiș, a fost ridicat de polițiști în urma unei anchete desfășurate de...

Știri

Un cutremur de mici dimensiuni a avut loc miercuri în partea de vest a țării. Seismul s-a produs în apropiere de Arad, la o...