Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Educație

Săptămâna începe cu simulări și evaluări pentru elevii din Timiș

Săptămâna care începe luni, 13 mai, îi găsește pe elevii din Timiș scriind de zor, pentru că, în chiar prima zi, au fost programate o serie de probe de evaluare a cunoștințelor.

Astfel, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, în 13 mai elevii din clasa a II-a vor susține, în cadrul evaluării naționale la final de an școlar, proba scrisă de limbă și comunicare în limba română sau în cea maternă (pentru școlile cu predare în limba minorităților).

Pe 14 mai, va avea loc testarea cunoștințelor de citire la limba română, pe 15 mai, aceeași probă la limba maternă, pe 16 mai – la matematică și științe ale naturii, iar pe 17 mai – probele scris/citit la limba română pentru minoritățile naționale.

La nivel județean, inspectoratul școlar din Timiș vrea să vadă cât de bine pregătiți sunt elevii claselor a VII-a și a VIII-a, prin urmare, a propus testarea cunoștințelor acestora la cele două discipline ale examenului de evaluare națională pentru admiterea în învățământul liceal.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Pe 13 mai, aceștia susțin proba scrisă de limba și literatura română, iar pe 14 mai, cea de matematică.

În luna aprilie, 129 de școli din Timiș erau de acord cu această evaluare a cunoștințelor la nivel județean.

Testările elevilor nu se opresc aici. În 21, 22 și 23 mai, va avea loc evaluarea națională pentru clasele a IV-a – la limba română, matematică și limba maternă, iar pe 28 și 29 mai, evaluarea națională pentru clasele a VI-a, la limbă și comunicare, respectiv la matematică și științe ale naturii.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Vă recomandăm

Știri

Un drum cu ATV-ul s-a transformat într-un accident pentru doi adolescenți de 14 ani, joi seară, în județul Timiș. Vehiculul a ieșit de pe...

Știri

Fumul și mirosul provenite de la incendiile din Serbia determină Direcția de Sănătate Publică Timiș să transmită o serie de recomandări pentru populație. Autoritățile...

Știri

Scene dramatice s-au petrecut joi, 20 august, în localitatea Bulgăruș, județul Timiș. Un bărbat de 41 de ani, care avea emis pe numele său...

Știri

Un nou episod de vreme extrem de caldă este așteptat în cea mai mare parte a țării, începând de joi și până în dimineața...