Șoferii care apasă prea tare pedala de accelerație intră în atenția polițiștilor rutieri din Timiș. Oamenii legii desfășoară, în această perioadă, controale menite să reducă numărul accidentelor provocate de viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de trafic și de drum.
Acțiunea SPEED, organizată la nivel european sub egida ROADPOL, se desfășoară în această săptămână și pe drumurile publice din județul Timiș. Prin această campanie, polițiștii rutieri urmăresc creșterea siguranței în trafic și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile vitezei.
Polițiștii folosesc aparatele de măsurare a vitezei
Până la 6 septembrie, echipajele de poliție rutieră vor efectua acțiuni de monitorizare și control în trafic. Scopul principal este prevenirea accidentelor și protejarea tuturor persoanelor care folosesc drumurile publice.
Pentru identificarea șoferilor care depășesc limitele legale de viteză, polițiștii vor utiliza echipamentele de măsurare a vitezei. Conducătorii auto care nu respectă prevederile legislației rutiere vor fi sancționați în conformitate cu normele legale în vigoare.
Polițiștii atrag atenția că respectarea vitezei maxime admise nu este suficientă în orice situație. Viteza trebuie adaptată și la condițiile concrete de trafic și de drum, deoarece o deplasare prea rapidă poate crește semnificativ riscul producerii unui accident.
Mesajul transmis șoferilor este unul clar: alegerea unei viteze corespunzătoare poate fi decisivă pentru evitarea unui accident și pentru protejarea vieții.




































































































































































