Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Eveniment

Pe străzi! Acțiune cu efective mărite a polițiștilor din Făget

Vineri, 16 iunie 2023, în intervalul orar 8-12, polițiștii orașului Făget și cei ai Secției 10 Poliție Rurală Făget, împreună cu jandarmi, lucrători din cadrul I.T.M. Timiș și ai Gărzii Forestiere Timiș, precum și reprezentanți ai Registrului Auto Român, au organizat o acțiune cu efective mărite în zonele de competență.

Acțiunea și-a propus îmbunătățirea climatului de siguranță civică, prevenirea activităților infracționale, creșterea vizibilității elementului polițienesc și diminuarea riscului rutier.

Astfel, au fost legitimate 251 de persoane și controlate 189 de autovehicule, fiind efectuate 34 de testări cu aparatul etilotest.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23.055 de lei. Dintre acestea, 74 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002R, pentru nerespectarea normelor rutiere.

Polițiștii au retras 8 certificate de înmatriculare și au reținut, în vederea suspendării patru permise de conducere, dintre care: unul pentru neacordare prioritate vehiculelor care aveau acest drept; unul pentru efectuarea necorespunzătoare a manevrei de depășire și două pentru altele abateri.

Totodată, au fost aplicate două sancțiuni conform Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind ridicată, în vederea confiscării, cantitatea de 3 mc de material lemnos (cherestea rășinoasă).

De asemenea, au fost verificate 6 societăți comerciale, fiind lăsate 6 invitații de către reprezentanții I.T.M. Timiș.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
OferteGhete Dama

Polițiștii au mai controlat și două agenții de pază, la care nu au fost constatate nereguli.

Activitățile de verificare vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

sursa: redesteptarea.ro

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Advertorial

Lugoj, 30 octombrie 2026 RETIM, ADID Timiș și Primăria Municipiului Lugoj au început campania de informare a locatarilor arondați celor 49 de insule ecologice...

Divertisment

Asociația Fauna Lugoj organizează, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026, expoziția anuală de club, găzduită de sala de sport din localitatea Coșteiu....

Advertorial

Astăzi, 23.10.2026, Municipiul Lugoj – prin Primar, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre, anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de...

Știri

Locuitorii cartierului Cotu Mic din Lugoj trebuie să își pregătească rezerve de apă pentru marți, 20 octombrie. Aquatim anunță întreruperea temporară a alimentării cu...