Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Sănătate

Tot mai mulți copii ajung la medic cu dificultăți de respirație în această perioadă

În ultimele zile, medicii din cadrul Compartimentului de Pneumologie Pediatrică al Clinicii de Pediatrie II Bega se confruntă cu un număr tot mai mare de copii care ajung la consult cu probleme respiratorii severe.

Specialiștii atrag atenția că principalul factor declanșator este astmul bronșic, agravat de alergiile de sezon. Polenul specific primăverii, combinat adesea cu praful, afectează în special copiii care au o sensibilitate crescută la acești factori.

„Aproape zilnic vin pentru consult copii care manifestă un debut de insuficiență respiratorie. Ce înseamnă asta? Copiii vin cu respirație șuierătoare, tuse persistentă și senzația de lipsă de aer. Polenul, la care se adaugă, de multe ori, praful sunt factori declanșatori pentru copiii cu teren atopic, iar reacția organismului este evidentă. Avem inclusiv pacienți sugari, ceea ce înseamnă că această sensibilitate se poate transmite de la mamă la copil. Și, în toate cazurile, vorbim de o urgență, pentru că totul se poate agrava, putând duce la instalarea unei insuficiențe respiratorii. Intervenția rapidă face diferența între un episod controlat și o criză severă care necesită spitalizare”, spune prof. dr. Ioana Ciucă, medic primar pneumolog pediatru, coordonator Compartimentului de Pneumologie Pediatrică, Clinica II Bega, Timișoara.

De ce este astmul atât de periculos la copii

Astmul bronșic este una dintre cele mai frecvente afecțiuni cronice pulmonare în rândul copiilor, însă, de multe ori, rămâne nediagnosticat. Simptomele sunt frecvent confundate cu simple răceli sau infecții respiratorii repetate, ceea ce poate întârzia tratamentul corect.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

„Părinții trebuie să înțeleagă că, cu cât intervenim mai devreme, cu atât reducem riscul de crize severe și complicații. Este important ca părinții să recunoască simptomele și să vină cât mai repede pentru un consult de specialitate. Evaluăm funcția pulmonară, stabilim tratamentul pe care trebuie să îl urmeze copilul și prevenim astfel agravarea și recurența crizelor”, a precizat prof. dr. Ioana Ciucă.

Semnele care pot indica debutul unei crize de astm includ tusea frecventă (mai ales pe timpul nopții), respirația șuierătoare, senzația de presiune în piept, episoade repetate de „răceală” care durează mai mult decât în mod obișnuit, dar și oboseala rapidă în timpul jocului sau efortului fizic.

Vă recomandăm

Știri

Un proiect de amploare prinde contur în județul Timiș. Autoritățile județene pregătesc construirea celui mai mare complex sportiv din România, o investiție care promite...

Social

Municipiul Lugoj își propune să facă un salt uriaș în era mobilității inteligente, deocamdată cel puțin pe hârtie. Cu o investiție de peste 2.5...

Politică

O investigație publicată de platforma media Snoop expune un conflict dur în lumea ridesharing-ului de pe străzile din Timișoara, în care sunt amestecate acuzații...

Politică

Războiul politic local capătă accente neașteptate. Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, a lansat un atac neconvențional la adresa primarului Dominic Fritz și administrației USR,...