Locuitorii din Cartierul Mondial-Bocșei și conducătorii auto care folosesc Drumul Herendeștiului primesc o veste importantă: Consiliul Județean Timiș a aprobat documentația tehnico-economică pentru modernizarea unui sector de 8,8 kilometri din DJ 585A, pe ruta Lugoj – Herendești – Pietroasa Mare.
Investiția este menită să rezolve problemele acumulate în timp pe unul dintre traseele importante de acces din municipiul Lugoj, în special în zona de la ieșirea din oraș, unde sectorul cu piatră cubică se află într-o stare tehnică necorespunzătoare.
Valoarea estimată a proiectului ajunge la 54,08 milioane de lei, TVA inclus, iar durata programată pentru executarea lucrărilor este de 13 luni.
Proiectul a fost susținut în mod repetat la nivel administrativ de primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, care a solicitat administrației județene urgentarea investiției.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a vorbit despre importanța traseului și despre solicitările constante venite din partea administrației locale din Lugoj.
”E vorba despre acel drum, la ieșirea din Lugoj, un drum de piatră cubică, cel puțin acel prim lot, este într-o stare degradată, trebuie să-l scoatem la licitație de urgență. Sper că domnul primar Dobra ne urmărește, e unul dintre proiectele pentru care ne sună săptămânal să ne întrebe care e progresul”, a spus Alfred Simonis, șeful CJT.
Ce lucrări sunt prevăzute pe Drumul Herendeștiului
Tronsonul care va fi modernizat pornește de la intersecția cu DN 58A, pe strada Bocșei din Lugoj, continuă prin Herendești și Pietroasa Mare și se încheie la limita intravilanului localității Pietroasa Mare, pe teritoriul comunei Victor Vlad Delamarina.
Intervențiile vor include refacerea și consolidarea structurii rutiere, cu păstrarea elementelor existente care pot fi valorificate în condițiile unei capacități portante corespunzătoare.
În sectoarele unde drumul prezintă probleme vor fi realizate lucrări de ranforsare. Totodată, proiectul prevede refacerea șanțurilor și a acostamentelor, precum și înlocuirea completă a podețelor existente, pentru îmbunătățirea evacuării apelor pluviale.
Modernizarea nu se limitează însă la partea carosabilă. Proiectul include drumuri laterale, accese către proprietăți, trotuare cu lățimi cuprinse între unu și doi metri, stații noi de transport public și spații de parcare.
Vor fi instalate, de asemenea, elemente moderne de semnalizare și sisteme destinate creșterii siguranței rutiere.
La finalul lucrărilor, după perioada estimată de 13 luni, drumul va avea o lățime totală de 8 metri. Carosabilul va măsura 6 metri, iar pe fiecare parte va exista câte un acostament de un metru.
Practic, proiectul urmărește nu doar repararea unui drum degradat, ci transformarea întregului traseu într-o infrastructură rutieră mai sigură și mai funcțională pentru șoferi și comunitățile traversate.

































































































































































