Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Sport

Avantaj pierdut dramatic: CSM Lugoj a cedat în tie-break, după ce a condus cu 2–0 la seturi.

CSM Lugoj a înregistrat astăzi a șasea înfrângere consecutivă în campionat, după ce a cedat cu 3–2, pe teren propriu, în fața formației CSU Medicina Târgu Mureș. Rezultatul este cu atât mai surprinzător cu cât adversarele ocupau penultima poziție în clasament înaintea acestei etape.

Partida a început favorabil echipei din Lugoj, care s-a impus în primul set cu 25–21. Evoluția bună a continuat și în actul secund, unul extrem de echilibrat, câștigat de gazde cu 28–26, scor ce le-a adus un avantaj de 2–0 la seturi.

Din acel moment, jocul formației antrenate de Ugljesa Segrt a intrat în declin. CSU Medicina a profitat de ezitările gazdelor și a câștigat setul al treilea cu 25–20, revenind apoi decisiv în meci, după ce s-a impus clar și în setul al patrulea, 25–17.

Tie-break-ul a început dezastruos pentru CSM Lugoj, care a reușit să marcheze primul punct abia la scorul de 8–0 pentru oaspete. Deși lugojencele s-au apropiat la 12–10, revenirea nu a fost suficientă, iar setul decisiv s-a încheiat 15–11 în favoarea echipei din Târgu Mureș.

În urma acestui rezultat, CSM Lugoj ajunge la 14 puncte și rămâne pe locul 7 în clasamentul Diviziei A1. Seria de rezultate negative a început în luna decembrie, cu înfrângerea de la CSM Constanța (2–3), și a continuat în 2025 cu eșecuri la CSM București (1–3), acasă cu CSO Voluntari (0–3), la Volei Alba Blaj (0–3) și la Corona Brașov (0–3).

Vă recomandăm

Sport

Echipa feminină de volei CSM Lugoj a debutat cu o victorie în noua ediție a Diviziei A1, după ce s-a impus cu 3-2 în...

Sport

CSM Corona Brașov a încheiat cu trofeul în brațe ediția a XVI-a a Cupei CSM Lugoj. Formația brașoveană a avut un parcurs fără înfrângere...

Sport

Noua echipă a Lugojului revine în fața propriilor suporteri. CSM Lugoj joacă joi și vineri două partide internaționale de verificare cu Újpesti TE Budapesta,...

Sport

CSM Lugoj a încheiat deplasarea de pregătire din Serbia, acolo unde formația antrenată de Dragan Grbić a disputat primele două partide de verificare din...