Ploile abundente din ultima perioadă încă produc efecte. Râul Timiș a ieșit din matcă și a inundat drumul județean din zona localității Parța.
Apele au început să crească încă de ieri. Autoritățile locale au anunțat imediat ciobanii și fermierii din zonă, pentru a-și pune animalele la adăpost. Așa cum era de așteptat Timișul a ieșit însă din matcă și a inundat terenurile din jur, dar a acoperit și o porțiune de drum județean. Acum drumul județean 593 B, este închis.
Autoritățile spun că în acest moment nu există pericol pentru gospodării.
Populatia din zonele afectate a primit mesaje de avertizare Ro Alert, iar pompierii recomandă oamenilor sa evite deplasările și să își ia măsuri de autoprotectie.
În plus, autoritățile locale au pregătit în jur de 200 de saci cu nisip, cu care au acoperit o inflitrație.
Locuitorii din Parța care stau pe partea dreaptă a râului Timiș se plâng că nu mai pot ajunge nici la magazin și că trebuie să vină în Timișoara pentru a-și face cumpărăturile.
”Singurul aspect mai delicat pentru cetățenii din Parța este faptul că accesul spre comună râmâne doar printr-un singur drum în comunitate, dar sper că în maxim o zi apele să se retragă și să revenim la normalitate”, a spus președintele Consiliului Județean, Călin Dobra, care a fost la fața locului pentru a evalua situația.
În momentul în care apele se vor retrage, circulația va reveni la normal pe drumul județean 593B.
sursadevest.ro








































































































































































