Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto Video Nunta 2025
noriel.ro

Politică

Timișul are un nou prefect. Cornelia-Elena Micicoi a depus jurământul și devine oficial reprezentantul Guvernului în județ

În cadrul ceremoniei de învestire, Cornelia-Elena Micicoi a subliniat că misiunea sa principală va fi aceea de a pune pe primul plan nevoile oamenilor:

Singurul rol pe care îl voi avea atât timp cât voi fi prefect al județului Timiș va fi interesul suprem al cetățeanului și împreună să facem în așa fel încât această perioadă, care nu va fi una deloc ușoară, să îi ajutăm pe cetățeni să o depășească cât mai ușor.

Predare-primire între prefectul nou și cel vechi

Noul prefect a confirmat că a avut o întâlnire oficială cu Mihai Ritivoiu, cel pe care îl înlocuiește:

Sigur că da, asta mi se pare că e un lucru de bun simț. Ține de cei 7 ani de-acasă. L-am sunat pe Mihai imediat după ce s-a făcut anunțul oficial și am avut o întâlnire cu el în primele zile. Va fi prezent și la următoarea întâlnire, pe care o vom organiza informal împreună cu toate autoritățile locale și șefii de deconcentrate, unde îmi voi prezenta mai pe larg viziunea.”

Cornelia-Elena Micicoi vine cu o experiență solidă în domeniul administrației publice și al politicilor sociale.

  • Absolventă a Universității Politehnica din Timișoara;
  • Specializare în management, leadership și politici sociale;
  • Din 2020 – consilier județean;
  • Din 2022 – membră în Biroul Adunării Regiunilor Europene (AER), un forum important pentru cooperarea interregională în Europa.

O nouă etapă pentru Timiș

În perioada următoare, noul prefect al județului Timiș va organiza o întâlnire informală cu autoritățile locale și șefii de instituții deconcentrate, pentru a-și prezenta în detaliu direcțiile de acțiune și viziunea asupra mandatului.

Vă recomandăm

Știri

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș vor desfășura, în zilele următoare, ample acțiuni de prevenire și combatere a principalelor cauze generatoare...

Advertorial

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță ultima campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 0 Ghizela, jud....

Știri

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Timiș anunță că a finalizat verificarea cererilor validate automat prin intermediul aplicației informatice EPIDS și s-au emis...

Politică

Cornelia-Elena Micicoi, propunerea USR Timiș pentru funcția de prefect al județului: ”Mă onorează să fiu parte din proiectul reformist al Guvernului Bolojan” USR Timiș...

Publicitate