Manifestanții, în mare parte tineri, au declarat că acțiunea nu are substrat poltic, ci este doar de susținere a democrației și, în același timp, un semnal de alarmă.
“Noi suntem doar niște tineri care vrem să ne facem vocea auzită. E nevoie de informare, în primul rând, pentru că săptămânile trecute tot ce a fost în România a fost dezinformare totală și acum tinerii trebuie să-și spună cuvântul”, spune un manifestant.
“E un moment important de a avea un semnal atât românilor, cât și celor din afară, pentru că ceea ce se întâmplă acum nu e despre ideologie, despre policieni, e mai mult decât atât. E despre drumul pe care România trebuie să-l aibă în următoarea perioadă și e inacceptabil ca noi să renunțăm la Europa, care ne-a dus atâtea beneficii. Soluția nu e aceasta a extremismului”, a spus un alt tânăr.
“Singurul nostru drum e prin Europa și NATO. Sunt total împotriva, să zicem, tovarășilor de la răsărit”, a declarat un participant la manifestație.
Manifestări similare au avut loc și în alte orașe din țară, printre care Brașov sau București.