Piața Unirii a răsunat de nostalgia motoarelor de altădată, găzduind ediția din acest an a Retroparadei Primăverii, organizată de Retromobil Club România. Peste 100 de automobile clasice și motociclete istorice, fabricate între anii ’50 și mijlocul anilor ’90, au fost expuse spre încântarea sutelor de vizitatori. Deși majoritatea colecționarilor provin din Timiș, evenimentul a atras participanți și din județele învecinate: Arad, Hunedoara și Caraș-Severin.
Vedeta incontestabilă a expoziției a fost un Chrysler New Yorker din 1950, dotat cu un motor de 8 cilindri în linie, aparținând timișoreanului Traian Măruța. Proprietarul a explicat proveniența acestei piese rare:
“E importată din Olanda, din România. Există o afinitate între olandezi și americani pentru mașini mai vechi de 25 de ani, în sensul că nu au taxe pentru import în Olanda. Ceea ce e bine pentru Europa, că există o țară, singura, care nu are taxe de import la mașini istorice. Prețul merge în general, la un model ca acesta, între 15.000 si 30.000. Sunt foarte rare, în Romania mai exista una în Prahova, este functionala, merge la expoziții, este recondiționată total, din bară în bară, motor, suspensie, totul este refăcut. E foarte greu, niciodată nu i-am făcut consumul, niciodata nu am încercat să mă gândesc cât consumă”.
O altă prezență care a stârnit curiozitatea a fost un Steyr Fiat din 1952, adus din Austria de Cornel Nedelcu. Acesta a împărtășit cu zâmbetul pe buze peripețiile de la omologare și istoricul inedit al vehiculului:
“Suntem la un Steyr Fiat model 1952, Steyr din cauza că și austriecii au făcut ceva un pic la el dar altfel, în fond, e un Fiat. Motorul e de 1.1 cu 37 de căluți. Intâi a cumparat-o un angajat de la poșta din Austria. În actul masinii scrie că era postas. Dupa aceea a cumpărat-o un lăcătuș, iar apoi am gasit-o eu. La Registrul Auto, inginerii se mirau ‘dar cum se pornește mașina?’.”
Retromobil Club România, la 28 de ani de la înființare, continuă să scrie istorie, propunându-și ca edițiile din acest an să adune peste 1.000 de participanți în mai mult de 30 de orașe din țară.








































































































































































