Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

De Vizitat

Hai la căţărat! Turiștii, așteptați în Munții Nădragului, în parcul de aventură

Îndrăgita locație, situată la poalele Vârfului Padeș, funcționează în fiecare zi de duminică, în intervalul orar 11-18.

După ce elevii vor intra în vacanță, la mijlocul lunii iunie, parcul va funcționa și sâmbăta, între aceleași ore: 11 – 18. Intrarea costă 5 lei, pentru vizitatori, iar pentru cei care decid să se aventureze pe unul dintre traseele disponibile închiriatul echipamentelor va costa 20 de lei. Parcul de Aventură din Nădrag a fost inaugurat în anul 2018 și se întinde pe o suprafață de 3.000 mp. Accesul turiștilor se face de la o parcare amenajată, de unde se urcă pe jos circa 200 de metri.

”Parcul de aventură a fost realizat de către o firmă specializată din Brașov. Sunt disponibile șase trasee de diverse grade de dificultate, atât pentru adulți, cât și pentru copii, cu 64 de elemente suspendate: cățărători, traversări, platforme, săritoare și tiroliene. Tot în baza acestui proiect, finanțat de la bugetul local, s-au achiziționat 40 de echipamente profesionale, care oferă siguranță celor care se aventurează în parc”, a precizat Liviu Muntean, primarul comunei Nădrag.

Întreaga investiție s-a ridicat la valoarea de 250.000 lei.

În zonă, pe lângă acest parc, iubitorii de natură și aventură mai au la dispoziție și alte obiective turistice. Este vorba de cascada Cornet, una dintre cele mai frumoase din vestul țării, monumentul turismului, aflat pe o vale de la ieșirea din localitate, pe drumul ce duce către fosta cabană Căpriorul și Vârful Padeș (altitudine 1382 metri, cel mai înalt din Munții Poiana Ruscă). Monumentul a fost realizat în anul 1914 și este cel mai vechi din România, dedicat turiștilor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Apoi, chiar la intrarea dinspre Lugoj în Nădrag se poate face un popas în ineditul parc ”păzit de dinozauri, lei sau urși”.

sursa: redesteptarea.ro

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Odată cu apropierea sezonului de vară și deschiderea spațiilor de agrement, inspectorii Direcției de Sănătate Publică Timiș pregătesc o serie de controale în întreg...

Știri

Circulația în regim de drum de mare viteză între Filiași și Lugoj este un țel ce pare greu de atins de către autorități. Potrivit...

Știri

Șoferii din județul Timiș trebuie să se pregătească pentru o perioadă cu verificări mai intense în trafic. În intervalul 16–21 iunie 2026, polițiștii rutieri...

Administratie

Primăria Lugoj a demarat lucrări intense de reparații pentru a redeschide parțial ștrandul abandonat din oraș. Obiectivul, care a costat un milion de euro...