Șoferii din Lugoj ar putea avea în curând reguli noi pentru parcările cu plată. Tarife diferențiate, plată prin SMS sau aplicații mobile și monitorizare digitală a mașinilor – toate fac parte din noul regulament care ajunge la vot în Consiliul Local.
Proiectul noului regulament privind organizarea și funcționarea parcărilor publice cu plată din municipiul Lugoj va fi dezbătut și supus votului în ședința ordinară a Consiliului Local programată joi, 28 mai.
Administrația locală a finalizat reorganizarea sistemului de administrare a parcărilor publice, introducând un cadru juridic unitar care are ca obiectiv fluidizarea traficului și creșterea disciplinei urbane.
Două zone tarifare și plată digitală pentru șoferi
Noul regulament împarte municipiul în două zone tarifare, A și B. Sistemul va funcționa digital, iar plata parcării va putea fi făcută prin SMS sau aplicații mobile. Monitorizarea mașinilor va fi realizată cu ajutorul tehnologiilor de recunoaștere a numerelor de înmatriculare.
În Zona Tarifară A, tariful va fi de 0,5 euro pe oră prin SMS sau 2,5 lei pe oră prin aplicație. Pentru o zi întreagă, costul va fi de 5 euro prin SMS sau 25 de lei prin aplicație. Zona include 13 artere și puncte importante din oraș, însumând 376 de locuri de parcare.
Printre acestea se află strada Timișorii, strada 20 Decembrie 1989, strada Ion Huniade, strada Avram Iancu, Piața I.C. Drăgan, Piața Victoriei, Splaiul Plopilor, strada Nicolae Bălcescu, strada Mihai Eminescu, strada Bucegi, strada Cuza Vodă și strada A. Mocioni.
Zona Tarifară B cuprinde aproximativ 1.300 de locuri de parcare. Tarifele vor fi de 0,4 euro pe oră prin SMS sau 2 lei pe oră prin aplicație, iar pentru o zi întreagă costul va fi de 4 euro prin SMS sau 20 de lei prin aplicație.
Zona acoperă numeroase străzi din municipiu, printre care Primăverii, Ion Huniade, Cetatea Veche, Ion Creangă, Someșului, Splaiul George Coșbuc, Splaiul Morilor, Splaiul Sporturilor, Coloman Wallisch, Mihai Viteazu, Gheorghe Doja, Cernei, Oltului, Valeriu Braniște, Filaret Barbu, Ion Vidu, T. Grozavescu, Splaiul Corneliu Coposu și strada Ștrandului.
Regulamentul prevede și emiterea de abonamente lunare, semestriale sau anuale. Tarifele vor varia în funcție de zonă și categoria solicitantului, pornind de la 24 de lei pe lună pentru riverani și ajungând până la 250 de lei pe an pentru persoane juridice.
Taxarea parcărilor va fi aplicată de luni până vineri, între orele 8:00 și 18:00. În afara acestui interval, precum și în weekend și în zilele de sărbătoare legală, parcarea va fi gratuită.



































































































































































