Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto Video Nunta 2025
farmec.ro

Cultură

Eveniment artistic la Galeria ”Pro Arte” din Lugoj: Retrospectiva Eugen Kéri

Vineri, 9 mai, de la ora 18, Galeria ”Pro Arte” din Lugoj a găzduit un adevărat eveniment artistic. Este vorba despre vernisajul expoziției ”Retrospectiva Eugen Kéri”, care cuprinde lucrări de grafică realizate în perioada 1972 – 2025 de reputatul artist lugojean, stabilit în Germania.

Despre autorul lucrărilor expuse pe simezele de la ”Pro Arte” au vorbit prof. Silviu Nopcea, artist plastic, curator al galeriei de artă și prof. Simona Avram, iar prof. dr. Suzana Fântânaru, artist plastic, a rostit un laudatio la adresa lui Eugen Keri, născut la 8 iunie 1946 în Lugoj.

Prof. Simona Avram a evocat anii de început ai artistului la Lugoj, în anii ’60, într-un ambient de mare bogăție culturală, cu artiști precum Ingo Glass, Constantin Onae, frații Pokker, Gheorghe Reisz, Vladimir Streletz, Silviu Oravitzan etc. Primul să profesor, Ladislau Glück, coleg la Belle Arte Paris și în Italia cu Aurel Ciupe, i-a devenit ulterior mentor.

Grafică publicitară, afiș, machete de timbre poștale

Publicitate. Scroll pentru a continua.
farmec.ro

La Academia Andreescu a studiat tehnici grafice cu Feszt Ladislau și Andrasi Zoltan. În 1972 s-a specializat în grafică publicitară, o rară specializare pentru acel timp și în 1973 a câsștigat concursul  de afișe desfășurat la Salonul de la Sala Dalles din Capitală. O altă specializare inedită a fost cea de machetator de timbre poștale (erau doar patru artiști de acest gen în țară). În anii ’79 – ’80, participă la constituirea Filialei Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) Lugoj. Stabilit în Germania,  este angajat al Muzeului de Arheologie Romană din Augsburg, iar în 2013 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastci Bavarezi. La 18 mai 2023, donează opt lucrări de artă Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.

”Lugojul Româno-German l-a așezat pe traiectoria valorilor europene”, a conchis Simona Avram.

La final, vizibil emoționat, Eugen Keri a vorbit numerosului public despre legătura sa cu Lugojul și cu Galeria ProArte: ”Vă spun sincer, ProArte este o galerie de cinci stele, la München nu avem așa ceva”.

Expoziția de la Pro Arte cuprinde lucrări de artă foarte diverse: grafică, pictură, ”structuri” paralele, grafică (machete) de timbre, grafică de carte, etc. Dintre lucrările de artă expuse au atras atenția afișele cu Ella Fitzgerald, Donna Summer și Nat King Cole, care evocă și pasiunea artistului pentru jazz.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
farmec.ro

Retrospectiva Eugen Kéri va fi deschisă publicului în perioada 10-30 mai 2025.

 

sursa: redesteptarea.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
farmec.ro
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Eveniment

Sala Sporturilor ”Lavinia Miloșovici” va găzdui, în perioada 5 – 7 decembrie 2025, tradiționala expoziție organizată de Clubul Sportiv Columbofil ”Porumbelul 1929” Lugoj, un...

Direct la Subiect

La Galeria Pro Arte din Lugoj este deschisă, până la sfârșitul lunii mai, expoziția ”Retrospectiva Eugen Keri”, care cuprinde lucrări de grafică realizate în...

Cultură

Joi, 3 octombrie, în prezența unui numeros public iubitor de artă, a fost vernisată expoziția ”2+2”. Lugojenii Constantin Răducan și Flora Răducan au expus...

Media & Cultura

În prima săptămână de la punerea în vânzare a biletelor, oamenii fie au cumpărat un bilet, fie s-au rezervat intervale orare de vizitare pentru...

Publicitate