Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Deţinut ucis de colegul de celulă în timpul unui conflict

Un deţinut din Penitenciarul Arad a fost ucis de un coleg de celulă, în urma unei altercații.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Andrei Băeţan, spune că cei doi deţinuţi implicaţi în altercaţie executau pedepse în regim de maximă siguranţă.

În data de 21 octombrie, în jurul orei 1,30, la nivelul Penitenciarului Arad, între două persoane private de libertate care îşi executau pedeapsa în regim de maximă siguranţă, clasificată cu risc pentru siguranţa locului de deţinere, a izbucnit un conflict spontan care a condus la decesul unuia dintre cei implicaţi. Personalul operativ şi cel medical al unităţii a intervenit conform procedurilor în vigoare, însă în pofida manevrelor de resuscitare la care s-a alăturat şi un echipaj de ambulanţă, solicitat prin 112, a fost constatat decesul”, a declarat Băeţan.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Ruxadra Tarcea, a precizat că a fost întocmit un dosar de cercetare pentru omor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Vă recomandăm

Știri

Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara – Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad au pus în executare 21 de mandate de percheziție domiciliară...

Știri

Un nou episod de vreme extrem de caldă este așteptat în cea mai mare parte a țării, începând de joi și până în dimineața...

Știri

Valul de căldură aduce noi restricții pe șoselele din vestul și nord-vestul țării. CNAIR anunță interdicții temporare pentru vehiculele de mare tonaj în șapte...

Știri

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizările meteo și anunță că cea mai mare parte a țării va fi afectată de un nou...