Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Degajări de fum în baia unui salon al Spitalului Judeţean Timișoara

Pompierii au intervenit la Spitalul Judeţean Timişoara, unde a fost semnalată o degajare de fum în baia unui salon din cadrul Secţiei Diabet Nutriţie şi Boli Metabolice.

“Situația a fost imediat observată de personalul medical, care a reacționat prompt și conform procedurilor interne. Dispozitivul a fost deconectat, iar zona afectată a fost ventilată corespunzător. Nu s-au înregistrat flăcări sau pericol de incendiu”, transmit reprezentanții spitalului.

Incidentul tehnic, care se manifesta la un ventilator din baia salonului, a fost lichidat în cel mai scurt timp, potrivit unei informări de presă a ISU Timiş.

Nu s-au înregistrat victime şi nu s-a impus evacuarea persoanelor, doar doi internaţi din salonul învecinat s-au autoevacuat.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

La faţa locului s-au deplasat 35 de pompieri din cadrul celor două Detaşamente din Timişoara, cu două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, patru autospeciale de stingere, două autospeciale de intervenţie şi lucru la înălţime şi o autospecială de transport personal şi victime multiple.

Vă recomandăm