Consilierii județeni au aprobat documentația tehnico-economică și indicatorii pentru construirea noului stadion cu 30.000 de locuri de la Timișoara. Autoritățile așteaptă ca Guvernul să...
Luni, 30 octombrie, se încheie primul interval (modul) de cursuri din cele cinci prevăzute în acest an pentru preșcolari și elevi, aceștia urmând să...
Primăria Timișoara anunță că vor fi instituite închideri și restricții de trafic pentru efectuarea unor lucrări programate. Din 23 octombrie până în 6 noiembrie,...
Circulația rutieră pe autostrada A1 în județul Timiș va fi închisă pe un tronson pentru lucrări de reparații. Direcția Regională de Drumuri și Poduri...
Amenajarea a două porturi pe Bega, în Timișoara, ar putea atrage dezvoltarea turismului, este de părere viceprimarul Comin Tabără. Potrivit viceprimarului, unul dintre porturi...
Înșelăciune, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Acestea sunt capetele de acuzare într-un dosar penal în baza căruia, astăzi...