Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Șase spitale din Timișoara riscă să rămână de luni fără încălzire

Spitalele din Timișoara vor rămâne, de luni, fără căldură, dacă decizia E.ON, de sistare a gazului pentru Colterm, rămâne în vigoare.

Excepție fac Spitalul “Victor Babeș” și unitatea mobilă a Spitalului Militar din Timișoara, amenajată pe stadionul CFR.

Posete si Genti Femei Modele Noi Magazin Big MagPavilonul în care se află bolnavii de COVID 19 de la spitalul CFR depinde în totalitate de Colterm, iar dacă nu este rezolvată problema căldurii, ultima soluție ar fi mutarea pacienților. Acest lucru nu se poate face, însă, peste noapte, spune managerul Stela Iurciuc.

La rândul său, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare, Constantin Luca, a declarat că spitalul pe care îl conduce nu are altă soluție decât sistemul centralizat:

Situația este similară la Spitalul de Copii, din Timișoara, spune purtătorul de cuvânt al unității medicale, Mihai Gafencu.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

În cazul în care problema gazului pentru Colterm nu va fi rezolvată, vor fi afectate și cele mai mari unități medicale din Timișoara: Spitalul Municipal și Spitalul Județean.

Acestora li se adaugă majoritatea școlilor și instituțiilor publice, dar și aproximativ 50.000 de locuitori, branșați la sistemul centralizat de încălzire.

Bijuterii din ARGINT Magazin Big Mag

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

O amplă acțiune a polițiștilor a avut loc marți, 23 iunie, într-un oraș din județul Timiș, într-un dosar care vizează mai multe infracțiuni legate...

Știri

O anchetă desfășurată de autorități a dus la efectuarea unor percheziții în mai multe locații din Timișoara, într-un dosar care vizează activități legate de...

Administratie

Rețelele sociale din România sunt pline de critici legate de cheltuirea banilor publici fără rost. Din nefericire, această „legendă” este de cele mai multe...

Știri

Polițiștii rutieri din Timiș au desfășurat, în perioada 15–21 iunie, o amplă serie de verificări în trafic în cadrul Programului Operațiunilor Europene al Organizației...