Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Prioritizarea imunizării profesorilor, un basm cât Casa Poporului.

Redeschiderea școlilor a reliefat, pe lângă aspectele structurale care țin de procesul de instruire, necesitatea asigurării și aplicării măsurilor de protecție sanitară a actanților implicați în actul educațional. În acest context, a fost evidențiată importanța vaccinării personalului angajat în sistemul de învățământ, autoritățile centrale avansând, înainte de debutul celui de-al doilea semestru, ipoteza prioritizării acestei categorii socio-profesionale, cu precădere a profesorilor, pentru imunizarea împotriva COVID-19.

Oferte Cercei din argint BIG Mag 1CITESTE SI: Programări date peste cap la vaccinare după ce au întârziat livrările.

Insuficiența dozelor de vaccin a determinat însă o schimbare de scenariu în politica guvernamentală. În timp ce ministrul educației Sorin Cîmpeanu a rămas consecvent ideii de vaccinare cu prioritate a cadrelor didactice, Ministerul Sănătății a expediat-o în neant, precizând că nu se mai impune acordarea unei atenții deosebite acestei categorii socio-profesionale, renunțându-se, astfel, la posibilitatea de programare cu prioritate a dascălilor pe platforma de vaccinare.

Între timp, pentru a veni în sprijinul dascălilor, în mai multe zone din teritoriu a fost creionată o altă strategie, prin operaționalizarea unor fluxuri de vaccinare dedicate exclusiv cadrelor didactice. Și de această dată, intervenția Ministerului Sănătății a stopat implementarea acestei oportunități. Spre exemplu, la nivelul județului Timiș, s-a discutat despre organizarea a trei fluxuri pentru vaccinarea profesorilor, două în centrul ISHO, unul în sala de sport din Lugoj. Direcția de Sănătate Publică Timiș a revenit ulterior asupra deciziei, precizând că, începând din 10 februarie, aceste fluxuri, alături de alte șapte noi deschise vor fi operaționalizate pentru toate categoriile de persoane eligibile la vaccinare în cea de-a doua etapă, nu doar pentru profesori.

Până în momentul de față, dintre cei peste 3.300 de profesori din Timiș care și-au exprimat disponibilitatea, doar 572 au reușit să se vaccineze. Prin comparație, în Cluj, numărul acestora a ajuns la 4.000, potrivit informațiilor primite de la inspectoratul școlar al județului transvilvănean.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt



renasterea.ro

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Advertorial

Hotărârea Consiliului Local nr. 209 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) – „Construire ansamblu cu funcțiuni mixte, comerț, alimentație publică, instituții, servicii, spații de...

Știri

Prima zi de școală vine cu emoții, nerăbdare și multe lucruri noi, iar pentru copiii care intră pentru prima dată într-o clasă pregătitoare, un...

Știri

Potrivit Agenției Naționale de Integritate, noul act normativ stabilește încetarea de drept a mandatelor sau funcțiilor în cazul persoanelor pentru care există decizii definitive...

Știri

Mai multe zone din municipiul Lugoj au rămas fără alimentare cu apă, în urma unor avarii apărute la rețeaua de distribuție. Echipele Aquatim intervin...