Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Lucrările la centura de sud a Timișoarei ar putea începe în aprilie

Lucrările la centura de sud a Timișoarei nu vor începe mai devreme de luna aprilie, susține primarul Nicolae Robu.

Potrivit edilului, în perioada imediat următoare se poate emite ordinul de începere a lucrărilor, dar e nevoie ca firma care a câștigat licitația să își organizeze șantierul.

“Pentru o astfel de lucrare, executantul are nevoie de un interval de timp până când își face aprovizionare, își aduce utilajele – aici e vorba de o mulțime de utilaje, la un astfel de obiectiv, 25 de kilometri de centură – își caută probabil parteneri spre care subcontractează o parte din lucrări, ca întotdeauna la o astfel de lucrare nu începi efectiv lucrările a doua zi. Important este să mergem pe teren și să se predea amplasamentul și să înceapă organizarea de șantier. Eu estimez că se poate undeva în luna aprilie”, spune Nicolae Robu.

Primarul Nicolae Robu a declarat că în situația în care s-a ajuns „se mulțumește și cu aprilie” ca termen de începere a lucrărilor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Momente dramatice s-au petrecut în această după-amiază în zona centrului comercial Shopping City, unde o situație neașteptată a provocat panică în rândul celor aflați...

Știri

Un incendiu de proporții a izbucnit joi dimineață la o fabrică de prelucrare a lemnului din județul Timiș, punând în alertă forțele de intervenție....

Știri

O amplă acțiune a polițiștilor a avut loc marți, 23 iunie, într-un oraș din județul Timiș, într-un dosar care vizează mai multe infracțiuni legate...

Știri

O anchetă desfășurată de autorități a dus la efectuarea unor percheziții în mai multe locații din Timișoara, într-un dosar care vizează activități legate de...