Banner Mobilier Magazin BIG Mag

Curățenie! Societatea de administrare a patrimoniului va continua salubrizarea mecanizată a orașului

Serviciul de salubrizare este un serviciu vital al oricărei administrații locale. El are caracter permanent și regim de funcționare continuu.



În acest moment, municipiul Lugoj are un contract de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare pentru măturat, spălat, stropire și întreținere căi publice și curățare și transport zăpadă de pe căile publice și menți­ne­rea în funcțiune a acestora.

Activitățile au fost atribuite prin gestiune directă către societatea Administrare Patrimoniu Lugoj.

Utilaje noi în dotarea APL

Până la atribuirea definitivă și pentru a menține continuitatea serviciului, contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubritate a tot fost prelungit, pe parcursul anilor 2022, 2023 și ultima dată în 12 ianuarie 2024.


”Autoritatea publică locală trebuie să organizeze un serviciu de salubrizare. Așa se numește el legal, ca titulatură generală. Acest serviciu se deleagă către o instituție sau alta. Noi, în momentul de față, avem delegarea către APL, societatea Administrare Patrimoniu Lugoj. Nu mai avem delegare către serviciul nostru propriu, pe care îl cheamă la fel ca și pe acest atribut al administrației locale, de care vorbeam. Delegarea este numai către APL, societate care, la ora actuală, dispune de utilaje noi. În momentul de față, APL are angajați șase șoferi profesioniști pe utilajele mari”, spune Anca Micșa Oprea, city manager al municipiului Lugoj.

Ea precizează că, atât timp cât există și societatea ”Meridian 22”, aceste utilaje sunt folosite în comun, în funcție de nevoi.

Paul Gribincea, responsabilul soecității de administrare a patrimoniului, spune că la ora actuală, din dotarea APL fac parte următoarele utilaje: autospecială de spălat străzile Scania, cu capacitate de 10.000 de litri, la care sunt anexate sărăriță și plug de deszăpezire; două mașini de măturat stradal Pucher de 2 mc, respectiv 5,6 mc, cinci tricicluri pentru adunat deșeuri, de producție chinezească, șase sărărițe manuale și o mașină de transport Iveco Daily.

Trebuie menționat că toate aceste utilaje sunt noi, cu vechimi de maximum doi ani.

Un oraș mai frumos

Zilnic, pe teren se află echipele APL, care se dedică pentru a menține orașul curat, prin salubrizare, igienizare și alte activități.
Anca Micșa Oprea spune că, oricât de dotată ar fi societatea de admnistrare a patrimoniului, fără spiritul civic și participarea cetățenilor la păstrarea curățeniei cartierelor, străzilor, parcurilor, rezultatele nu vor fi prea bune.

”Curățenia orașului nostru este o responsabilitate comună, astfel că, avem nevoie și de implicarea cetățenilor. Vă mulțumim tuturor pentru sprijinul, încrederea și colaborarea în această muncă importantă! Doar împreună putem păstra un oraș curat!”, adaugă Micșa.

Dotarea cu utilaje noi a APL va continua și în acest an.


sursa: redesteptarea.ro

leave a reply