Banner Mobilier Magazin BIG Mag

Cu autobuzul! Lugojenii, tot mai deschiși la transportul public local

Cunoscut în mod tradiţional drept oraşul bicicletelor şi al fetelor frumoase, Lugojul a devenit localitatea mașinilor, însă, de curând, locuitorii din municipiul de pe Timiș au început să utilizeze tot mai mult transportul în comun.



Începând cu data de 19 iunie 2023, de când au fost emise licențele de traseu de către Primăria Lugoj, S.C. Transport Local Lugoj S.R.L., reprezentată prin Consiliul Local, a început serviciul de transport public pe cele șapte rute aprobate, acesta desfășurându-se cu trei autobuze și un microbuz.

Până la sfârșitul anului trecut s-au efectuat 50.416 kilometri, totalizând 2.541 de curse.

Din primele zile ale transportului local, 47 de pensionari s-au abonat pentru a beneficia de acest serviciu. În luna iulie, numărul acestora a crescut cu încă 53, iar în august s-au mai adăugat alți 43 pe listă. Din septembrie a început un trend crescător, cu 58, octombrie și noiembrie cu câte 107 abonați, iar ultima lună 113 vârstnici au luat decizia de a călători cu autobuzele. În total, S.C. Transport Local Lugoj S.R.L a atras 528 de pensionari.

Nici elevii nu au ocolit transportul în comun. În luna octombrie 2023 s-au abonat 400 de tineri, iar în următoarele, noiembrie și decembrie, câte 433, în total fiind înregistrați 1.266.

De la începutul activității, în aproximativ șapte luni, societatea a avut 51.597 călători, fiind emise un număr de 1.794 de abonamente cu titlu gratuit.

La nivelul financiar-contabil, societatea de transport public local a avut venituri de 940.879,40 lei (din care 879.449,96 lei subvenție), înregistrând un profit de 45.715,57 lei.


sursa: redesteptarea.ro

leave a reply