Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

HĂRȚUIREA ÎN PUBLIC VA FI AMENDATĂ

Începând de joi, polițiștii și jandarmii pot aplica amenzi usturătoare hărțuitorilor. În 6 august a fost publicată în Monitorul Oficial legea care sancționează hărţuirea cuiva într-un loc public, iar din 9 august va intra în vigoare, astfel că oamenii legi pot aplica sancțiuni de până la 10.000 de lei celor care o încalcă. Până acum hărţuirea cuiva – fie în public, fie în privat – nu era pedepsită decât penal, însă începând de joi acest gol legislativ va fi umplut de Legea nr. 232/2018 pentru completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Noua reglementare prevede că „este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât şi în privat”, iar astfel de fapte se vor considera contravenţii şi se vor sancţiona cu amenzi între 3.000 şi 10.000 de lei (dacă nu e vorba deja de o infracţiune). Sancţiunile vor fi aplicate de polițiști, jandarmi, polițiștii din cadrul Poliţiei de Frontieră şi poliţiştii locali.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Advertorial

Primăria Municipiului Lugoj informează cetățenii că, în data de 8 septembrie 2026, în intervalul orar 01:00–14:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în întreg...

Știri

Șoferii care apasă prea tare pedala de accelerație intră în atenția polițiștilor rutieri din Timiș. Oamenii legii desfășoară, în această perioadă, controale menite să...

Știri

Un accident rutier s-a produs miercuri, 2 septembrie, în jurul orei 18:05, pe strada Trandafirilor din Giroc. Polițiștii au fost alertați cu privire la...

Advertorial

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștința persoanelor interesate faptul că, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 215 din 27.08.2026, a fost aprobată...