Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Administrație

Secretarul municipiului, Dan Ciucu, preia conducerea orașului, dar cu atribuții limitate

De la 1 octombrie, activitățile curente ale Primăriei vor fi preluate de secretarul municipiului, Dan Ciucu. Ultima ședință de consiliu în actuala componență nu a adus lămuriri asupra celui care va gestiona activitățile curente ale muncipiului Lugoj în următoarele două săptămâni, până la instalarea oficială a noului primar Călin Dobra.

Lipsă de consens

Deși nu a fost pe ordinea de zi a ședinței extraordinare din 30 septembrie, această problemă a fost atinsă de președintele de ședință Adrian Serendan, viceprimar cu atribuții de primar în ultimele trei luni, a cărui demise este efectivă din data de 1 octombrie:

”Cu mare plăcere spun că e ultima ședință pe care o prezidez, dar de acum înainte domnul secretar al municipiului (n.r. – jr. Dan Ciucu) va ști, cu toată experiența domniei sale, să se descurce (…) N-am avut emoții la început, am emoții acum la sfârșit. Nu-i nimic, va veni un președinte de ședință mai bine pregătit!”

Atribuții limitate

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Solitat de redacția ”Redeșteptarea” pentru o declarație după această ultimă ședință a Consiliului local din legislatura 2020-2024, Adrian Serendan a punctat că

”În principu, de treburile curente al Primăriei se va ocupa dl. Dan Ciucu. Doar secretarul poate continua activitatea Primăriei. Din păcate, nu cu atribuții depline: în perioada următoare, nu are voie să semneze dispoziții, nici autorizații de construcție, nu poate să convoace Consiliul local. Doar o treime din consilieri pot face acest lucru. Încă o dată, îmi exprim regretul că cei care au câștigat alegerile nu au înțeles să revină pe poziție pentru aceste două-trei săptămâni. Dacă ar fi fost un dialog între cei care au câștgat și cu mine, nu era nici pentru mine o problemă de două-trei săptămâni. Lipsa de dialog este elocventă și reală”.

De altfel, procesul instalării noii administrații locale va fi prelungit până când reprezentanții USR și un independent vor trimite actele spre validare.

Astfel se încheie un mandat cu totul ieșit din tipare, marcat de pandemie, trecerea ședințelor de consiliu în online și schimbarea locului de desfășurare a acestora, de la Sala de ședințe a Primăriei, la cea de protocol, apoi la teatru, respectiv la cinema.

sursa: redesteptarea.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Malurile râului Timiș, considerate de-a lungul timpului un punct de atracție pentru locuitorii Lugojului, traversează o perioadă de degradare vizibilă. Vegetația crescută necontrolat și...

Știri

Descoperire alarmantă în Timiș: butoaie cu ulei ars, utilaje abandonate și deșeuri de construcții depozitate ilegal direct pe sol. Autoritățile avertizează că fenomenul scapă...

Administrație

Șoferii din Lugoj ar putea avea în curând reguli noi pentru parcările cu plată. Tarife diferențiate, plată prin SMS sau aplicații mobile și monitorizare...

Concerte și Spectacole

Lugojul se pregătește pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale începutului de vară. Între 30 mai și 1 iunie, zona Plopi găzduiește cea...