Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Mobila Moderna
answear.ro

Administrație

Se vor construi trei stații de tratare a apei din fonduri europene, în zona Lugoj-Făget

Peste patru milioane de euro vor fi investiți într-un proiect de lucrări pentru proiectarea și execuția a trei stații de tratare a apei potabile în județul Timiș.
Acesta face parte din ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020” (Cod SMIS 2021 318847), etapa a II-a, din cadrul Programului de Dezvoltare Durabilă (PDD).

Constractul a fost semnat miercuri, 14 august, între Aquatim și Asocierea SC Tubular Tehnoi Sistem SRL, SC ICPE BistrițaSA, SC Absolut 2001 SRL, SC LO&G STRUCT SRL.

Una dintre stațiile de tratare a apei va fi în Făget, pentru alimentarea localității. Aceasta va fi automatizată și dotată cu tehnologie de ultimă oră, o conductă de transport a apei brute cu o lungime de 110m și o conductă de transport a apei potabile cu o lungime de 100 metri.

A doua va fi amplasată în Surducu Mic, pentru alimentarea localităților Traian Vuia, Surducu Mic, Sudriaș, Susani, Jupani, Săceni. Se va face de asemenea o extindere a sursei subterane Surducu Mic, o conductă de aducțiune pentru forajul existent în lungime de 242 metri și o conductă de aducțiune foraj nou în lungime de 22 metri.
Cea de-a treia va fi realizată în Tomești, pentru alimentarea localităților Colonia Fabricii si Tomești. Se va realiza de asemenea o conductă de aducțiune de la Valea lui Liman la stația nouă Tomești, în  lungime de circa 800 m.

Durata contractului pentru acest lot este de 24 luni, șase luni proiectare și 18 luni execuție lucrări, urmate de 48 de luni perioada de garanție.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Valoarea este de 21.156.685,00 lei

Proiectul regional menționat mai sus (Etapa I + Etapa a II-a), are o valoare totală de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 40,4 milioane euro de la bugetul de stat, 4,3 milioane de la bugetul local și 14,4 milioane euro co-finanțare Aquatim.

Obiectivul vizează dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș.

sursa: redesteptarea.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm