Consiliul Local se întrunește marți, 5 noiembrie, de la ora 12, în sala de protocol a Primăriei Lugoj, în cea de-a doua ședință extraordinară în noua formulă.
Pe ordinea de zi sunt două proiecte de hotărâre. Primul vizează alegerea președintelui de ședință pentru luna noiembrie. Pentru acest rol este propus consilierul local Mihai Agache. Reamintim că la ultima întâlnire a aleșilor locali, primarul Călin Dobra a venit cu propunerea ca la fiecare adunare a Consiliului Local, președintele de ședință să fie prin rotație, în ordine alfabetică, o recomandare care a fost agreată de edilii locali.
Cel de-al doilea punct ce se va afla în dezbatere este rectificarea de buget.
sursa: redesteptarea.ro