În perioada 1-3 Decembrie, la sala de sport a stadionului municipal din Beiuș a avut loc Campionatul Național de Powerlifting – împins din culcat, clasic și echipat, Paralympics și Special Olympics, masculin și feminin.
Powerlifting este un sport asemănător halterelor, în care se încearcă ridicarea unei greutăți maxime în trei stiluri diferite, respectiv genuflexiuni, împins din culcat și îndreptări. Sportivii beneficiază de trei încercări în fiecare stil de ridicare. La Beiuș a avut loc proba de împins la piept din culcat.
Ionuț Eneșca – patru medalii, două de aur și două de argint
Concurând la categoria de 66 kg, Ionuț Eneșca a reușit o performanță notabilă, obținând în total patru medalii, două de aur și două de argint.
A devenit campion național la categoria Masters 1 echipat, campion național la Masters 1 clasic, vicecampion național la Seniori echipat și vicecampion național la Seniori clasic.
Ionuț Eneșca este profesor de educație fizică și sport la Liceul ”Iulia Hasdeu” și antrenor la catedra de lupte libere a Clubului Sportiv Școlar din Lugoj.
El practică de doi ani powerlifting la C.S. Caza Powerlifting Timișoara, sub îndrumarea antrenorului Sorin Cazacu.
Tot anul acesta, la Campionatul Național de Powerlifting, ce s-a desfășurat în perioada 16-21 septembrie, la Sala de Sport UAB din Alba Iulia, a obținut medalia de aur și titlul de campion național la Masters 1, cu un total de 375 Kg și trei locuri întâi cu medalie de aur la Squat, Bench Press și Deadlift.
Liviu Groza, pentru a treia oară Campion național la categoria 120 kg
Cu tot cu titlul obținut la Beiuș, Liviu Groza este de trei ori la rând Campion național la Powelifting, la categoria 120 kg. Liviu Groza se antrenează la Power Gym Lugoj (coordonator, Lucian Onujec). Groza este legitimat la Clubul Zamolxes din Alba Iulia, Lugojul neavând un club de powerlifting.
Groza practică powerlifting de 6 ani și înainte de acest sport a făcut culturism pentru a se păstra în formă. În vârstă de 55 de ai, el a concurat alături de alți șase competitori la categoria Master 2, rezervată sportivilor peste 50 de ani.
În total, la concursul național de la Beiuș au participat 115 concurenți și concurente din toată țara.
sursa: redesteptarea.ro







































































































































































