Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Incendiul din Parcul Naţional Domogled: Trei noi focare

incendiu padure

O suprafaţă de patru hectare este afectată de incendiul din pădurea de pin negru de Banat din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, judeţul Caraş-Severin, joi fiind observate trei focare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, trei focare de incendiu au fost observate, joi dimineaţa, în pădurea de pin negru de Banat din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, de către pilotul din elicopterul care a efectuat o misiune de recunoaştere.

“Cele trei focare sunt relativ grupate şi se manifestă în acelaşi perimetru în care s-a intervenit în zilele trecute. Specialiştii din cadrul Direcţiei Silvice estimează suprafaţa totală afectată de parcursul ultimelor zile la aproximativ patru hectare”, a arătat ISU Caraş-Severin.

Judeţul Caraş-Severin se află, joi, până la ora 12.00, sub cod galben de vânt, astfel că elicopterul nu poate realiza misiuni de aruncare cu apă. Însă aproximativ 140 de pompieri, angajaţi ai Direcţiei Silvice şi rangeri acţionează de la sol cu lopeţi, bătătoare şi rucsaci de intervenţie la incendii de pădure.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Incendiul a izbucnit vineri, în jurul orei 15.00, în zona oraşului Băile Herculane, în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, iar miercuri se manifesta pe trei hectare, la o plantaţie de pin negru de Banat şi subarboret şi exista pericolul extinderii la o pădure de fag.

Zona în care s-a produs incendiul este la o altitudine de 1.100 de metri, la 25 kilometri distanţă faţă de oraşul Băile Herculane, din care 15 kilometri drum neamenajat, şi este caracterizată de un relief foarte dificil. Este o zonă stâncoasă, pe o pantă abruptă, cu o înclinaţie de 40 de grade, potrivit ISU Caraş-Severin.

sursa: mediafax

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs, duminică seară, pe DN59, în localitatea Pădureni, județul Timiș. Potrivit informațiilor transmise...

Administrație

Vântul puternic a provocat mai multe probleme în Lugoj, unde acoperișuri au fost desprinse, copaci au fost doborâți, iar rețeaua electrică a fost afectată....

Știri

Un accident rutier produs joi după-amiază în localitatea Coșava a mobilizat echipaje de intervenție și a determinat autoritățile să ia măsuri de siguranță, după...

Știri

Pompierii din Timiș au avut unul dintre cele mai dificile weekenduri ale anului, intervenind la 199 de misiuni în doar 48 de ore. Cele...