CSM Lugoj deschide campania de abonamente pentru sezonul 2024 – 2025.
Acestea vor avea acelaşi preţ ca anul trecut, 200 de lei pentru întreg sezonul, care include jocurile din campionat, Cupa României şi CEV Challenge Cup.
Important de reţinut este faptul că până în data de 15 august vor avea prioritate posesorii de abonamente din sezonul trecut, care îşi vor putea păstra locurile achiziţionate.
După 15 august şi până la finalul campaniei, locurile vor fi disponibile tuturor, în funcţie de rezervările anterioare.
”Facem menţiunea, de la început, că intrarea la meciurile de acasă, indiferent de competiţia în care se desfăşoară, va fi în continuare gratuită, iar numărul de abonamente eliberate nu va depăşi 60% din capacitatea sălii de sport”, a comunicat CSM Lugoj.
Abonamentul oferă un scaun ce va fi personalizat cu nume şi prenume, un card de suporter activ şi faptul că veţi avea rezervat locul pentru care aţi optat, până la începerea jocului, după care acesta va fi disponibil şi celor neplătitori.
Din sumele colectate vor fi achiziţionate diverse materiale promoţionale (tricouri, eşarfe, căni, calendare) care vor ajunge tot la suporteri în urma diverselor concursuri.
Pentru cei care nu îşi vor achiziţiona abonamente, intrarea va fi gratuită în continuare la meciurile oficiale şi amicale, dar, în acest caz, aceştia nu au garantat un loc în Sala ”Ioan Kunst Ghermănescu”, la meciurile din campionat, Cupa României şi CEV Challenge Cup.
Detalii, rezervări şi informaţii se pot obţine pe WhatsApp 0750 784 330, între orele 9 şi 18, de luni până vineri, pe messenger csmlugojvolei sau la adresa de e-mail: abonamentecsm@gmail.com.
sursa: redesteptarea.ro