Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Administrație

Aproape 15 firme sunt interesate să construiască noua unitate medicală a Lugojului

Construcția noului spital suscită un interes major printre firmele de construcții.

”La ora actuală, sunt 13 potențiali ofertanți care au solicitat documentația și au cerut clarificări. Conform legii, aceste firme interesate se numesc potențiali ofertanți. Noi răspundem cu solicitudine și le oferim aceste date și clarificări. Sesiunea oficială se închide la 30 august, dar va fi prelungită, în mod sigur, până în 15 septembrie, poate și după acest termen. Chiar dacă unii dintre solicitanți nu vor depune și ofertele, noi am fost plăcut surprinși de numărul celor interesați, care va crește cu siguranță în următoarele zile. Este foarte bine că avem de unde alege”, ne-a declarat inițiatorul și responsabilul de proiect, Claudiu Buciu.

Trebuie precizat că firma care se va ocupa de construirea noului spital, situat între actualul pavilion principal (cel cu Urgențele) și cel de Psihiatrie, va fi responsabilă și cu demolarea pavilioanelor aflate între cele două secții. Edilii locali sunt încrezători în acest proiect.

”Merităm această investiție și avem capacitatea să o ducem la bun sfârșit! Sigur, e aproape ceva incredibil pentru Lugoj, dar în acest fel răsplătim încrederea pe care lugojenii ne-au acordat-o la alegerile din 2020”, adăuga cu acealași prilej Claudiu Buciu, inițiatorul proiectului.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Contractul, în valoare de 151 milioane euro, este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență și reprezintă cea mai mare investiție a ultimelor decenii la Lugoj.

Amintim că, la 30 martie, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Timișoara, Ministrul Sănătății, dr. Alexandru Rafila a semnat contractul de finanțare pentru noua clădire a Spitalului Municipal Lugoj. ”Lugojul are o șansă istorică și trebuie să ducem la bun sfârșit acest proiect, asfel încât în 2026 municipiul nostru să beneficieze de un spital nou, ultraperformat, modern”, declara la acea dată primarul Bogdan Ștefan Blidariu, cel care a semnat documentele.

sursa: redesteptarea.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Locuitorii mai multor blocuri din municipiul Lugoj vor beneficia în perioada următoare de condiții mai bune de trai, după ce primarul Călin Dobra a...

Știri

Lugojul marchează un moment important pentru sportul local. După ani de muncă, dedicare și dezvoltare a gimnasticii feminine, orașul va găzdui primul concurs de...

Administratie

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu a anunțat depunerea unei serii de amendamente cruciale în Parlamentul European, menite să asigure finanțarea și finalizarea drumului expres Craiova...

Știri

Primăria Municipiului Lugoj anunță desfășurarea unei ample acțiuni de dezinsecție terestră în perioada 8–10 iunie 2026. Intervențiile vizează combaterea insectelor zburătoare și târâtoare în...