După cum a informat CFR Infrastructură Timișoara, în stația Lugoj, au loc ample lucrări de modernizare, aferente Lotului 2 Lugoj – Timișoara Est, în vederea deschiderii circulației feroviare la sfârșitul lunii august, pe liniile 3, 4, 5 și 6 din stație, precum și celor două peroane ce deservesc aceste linii.
Lucrările la cele două peroane se apropie de final, acestea fiind primele peroane din țară, pe copertinele cărora au fost montate panouri fotovoltaice ce vor asigura o parte din energia necesară funcționării stației. Astfel, cele 585 de panouri fotovoltaice instalate vor transmite 359,77 kw -energie verde.
Totodată, a fost finalizată și o parte din pasarela pietonală ce asigură fluidizarea traficului în zonă și securizarea traversării căii ferate.
De asemenea, în zona cap X a stației, pe o porțiune de 636 metri liniari, au fost montate panourile fonoabsorbante pentru reducerea zgomotului în zona locuită.
Toate aceste modernizări au drept scop revitalizarea infrastructurii feroviare prin construcția unei gări moderne, conforme cu standardele UE; asigurarea accesibilității și confortului pentru pasageri; optimizarea fluxului feroviar prin viteză crescută, capacitate ridicată și sistem de siguranță avansat și îmbunătățirea impactului asupra mediului urban.
Tot în această perioadă Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Timișoara, execută lucrări de modernizare la două treceri la nivel cu calea ferată, de pe raza municipiului Lugoj.
Este vorba de modernizare TN km 83+933, la intersecția cu DN 58 A, între stațiile Lugoj-Buziaș. Valoarea contractului se ridică la 1.650.826,03 lei, fără TVA, iar durata de execuție este de două luni.
Cea de-a doua este modernizarea TN km 79+898, la intersecția cu DN6 (E 70), între stațiile Coșteiu Mare-Lugoj. Aceasta are o valoare a contractului de 2.862.211,79 lei, fără TVA, iar durata de execuție este tot de două luni.
Ambele lucrări vor fi efectuate de contractantul Asocierea SC Europan Prod SA – SC Construcții Feroviare Drumuri și Poduri SRL – SC Construcții Complexe Buzău SA – SC Daria Const SRL prin liderul de asociere SC Europan Prod SA.
Lucrările ce se execută presupun înlocuirea dalelor de beton existente cu dale elastice omologate, corespunzătoare unui trafic greu auto, precum și amenajarea traversării la nivel pentru pietoni.
Pe perioada lucrărilor circulația auto se va face alternativ pe câte un sens de circulație, iar până la terminarea lucrărilor se va introduce o restricție de viteză de 15km/h pe întreaga zonă afectată.
sursa: redesteptarea.ro
