Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

CONCURS INTERNAȚIONAL DE CANTO LA LUGOJ

Lugojul va găzdui la sfârșitul acestei săptămâni prima ediție a Concursului Internațional de canto „Tiberiu Brediceanu”. Concursul, inițiat de prof. dr. Constantin Tufan Stan, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, și având-o director artistic pe mezzosoprana Aura Twarowska, are ca scop promovarea creației lui Tiberiu Brediceanu, promovarea Banatului în general și a Lugojului în special pe plan muzical, dar și susținerea tinerelor talente. La concurs, și-au anunțat participarea 22 de concurenți din mai multe țări.

prof. dr. Constantin Tufan Stan, organizator: 

Concurenții reprezintă România, dar și alte țări precum Turcia, Macedonia, Republica Moldova și Germania. Avem un număr important de concurenți, 22, care reprezintă întreaga tipologie vocală: soprane, mezzosoprane, baritoni și bass, care vor prezenta arii din opere din literatura universală, lieduri din literatura românească și universală și ceea ce este important pentru noi pentru lugojeni, cântece și doine din creația lui Tiberiu Brediceanu

În prima zi a concursului, sâmbătă, de la ora 11, în Studioul de Concerte „Elisabeta Toth” al Școlii de Muzică „Filaret Barbu”  va avea loc  etapa I – eliminatorie. Duminică, competiția se mută la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”, unde de la ora 11 va avea loc runda finală, iar de la ora 17 Festivitatea de premiere și Gala Laureaților. Concursul este organizat de Școala de Muzică „Filaret Barbu” și Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local, Consiliul Județean Timiș, Universitatea Națională de Muzică București, Radio Timișoara, Academia Româno-Americană de Artă și Științe și Asociația Culturală „Elocvența” Lugoj.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Advertorial

Primăria Municipiului Lugoj informează cetățenii că, în data de 8 septembrie 2026, în intervalul orar 01:00–14:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în întreg...

Advertorial

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștința persoanelor interesate faptul că, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 215 din 27.08.2026, a fost aprobată...

Știri

Ai parcat pe unul dintre locurile recent marcate cu plată în Lugoj? Nu trebuie să scoți încă bani din buzunar! Autoritățile au anunțat când...

Advertorial

Hotărârea Consiliului Local nr. 209 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) – „Construire ansamblu cu funcțiuni mixte, comerț, alimentație publică, instituții, servicii, spații de...