Unul dintre cele mai iubite spectacole istorice din Timișoara revine! Din 3 mai, „Schimbul de Gardă” aduce din nou atmosfera trecutului în Piața Unirii. Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara aduce vești care vor bucura iubitorii de istorie și spectacol: tradiționalul „Schimbul de Gardă” revine în centrul orașului. Prima reprezentație din acest an este programată pentru duminică, 3 mai, în Piața Unirii.
Organizatorii marchează reluarea evenimentului cu entuziasm și emoție, invitând publicul să redescopere farmecul acestui moment devenit deja tradiție în oraș.
„Dragi prieteni ai Regimentului de Gardă Timișoara, cu plăcerea și emoția unui nou început, anunțăm că începând cu 3 mai reluăm spectacolele noastre pe anul 2026. Așa ca și în anii trecuți, vom susține în fața publicului, spectacolul „Schimbul de Gardă” în Piața Unirii în zilele de duminică. Pentru luna mai acestea vor începe la orele 19,30. Trupa noastră oferă publicului interesat acest spectacol săptămânal începând cu anul 2018, cu pauza pentru pandemie”, transmit organizatorii.
Două momente istorice care au schimbat destinul orașului
Prin aceste reprezentații culturale, organizatorii își propun să readucă în atenția publicului două episoade definitorii pentru istoria Timișoarei: cucerirea Cetății de către armatele imperiale habsburgice conduse de prințul Eugeniu de Savoia în 1716 și intrarea trupelor române în oraș, sub conducerea colonelului Virgil Economu, la 3 august 1919.
„Cele două momente au definit profund viața societății de pe această parte a Europei. În 1716 administrația otomană a fost alungată din Banat, iar în 1919 prin intrarea trupelor române, s-a produs schimbarea administrației Austro-Ungare în administrație românească. Prin activitatea trupei noastre, purtând echipamentul specific celor două momente istorice, sperăm să aducem în mod simbolic un omagiu tuturor celor care au luptat pentru libertate pe aceste pământuri în vremuri deosebit de tulburi. Invităm așadar pe toți cei interesați să ni se alăture ca spectatori și chiar ca membri ai trupei noastre”, au detaliat organizatorii.
Evenimentul promite să transforme din nou Piața Unirii într-o scenă vie a trecutului, oferind publicului o experiență autentică și plină de emoție.










































































































































































