Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Toți cei care l-au îndrăgit pe Tiberiu Ceia îi pot aduce, astăzi, un ultim omagiu.

„Toți cei care l-au admirat, i-au ascultat cântecele, iar apoi le-au păstrat în căldura sufletului, ca să le cânte iar și iar, toți cei ce l-au îndrăgit pe TIBERIU CEIA îi pot aduce un ultim omagiu vineri, 31 martie 2023, între orele 11:00 – 19:00, la Ansamblul Profesionist Banatul din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș (Timișoara, str. E. Ungureanu nr.1), instituție în subordinea Consiliului Județean Timiș.

La catafalcul marelui artist bănățean va fi deschisă și o Carte de condoleanțe în care cei prezenți își vor putea nota gândurile, sentimentele și amintirile despre maestrul TIBERIU CEIA.

La ora 20:00, sicriul va fi depus la Capela din Cimitirul Eroilor.

Sâmbătă, 1 aprilie 2023, la ora 12:00, pe platoul din Cimitirul Eroilor, Calea Sever Bocu, va avea loc slujba de înmormântare.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

”Vă așteptăm să –i fim alături lui TIBERIU CEIA în pragul Tăcerii veșnice, cu mulțumiri și respect pentru bucuria și bogăția dăruite nouă, publicului, de-a lungul timpului. Mulțumim, TIBERIU CEIA!” – Liliana Laichici, manager al Centrului de Cultură al Județului Timiș”, a transmis CCJT.

sursa: banatnews.ro

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Cultură

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș vă invită la Festivalul-Concurs „Lada cu Zestre”, o amplă sărbătoare a culturii și gastronomiei tradiționale bănățene!...

Știri

De marea sărbătoare creștină a Înălțării Domnului, conform tradiției Bisericii Ortodoxe Române, în toată țara este marcată și Ziua Eroilor, în care cei ce...

Concerte și Spectacole

Festivalul Inimilor revine pe scena Grădinii de Vară din Parcul Rozelor din Timişoara de miercuri până în 10 iulie. Ajuns la cea de-a XXXI-a...

Știri

Cimitirul Eroilor din Timişoara arată ca un loc părăsit, cu câteva luni înainte de comemorarea a 30 de ani de la izbucnirea Revoluţiei din...