Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Sport

RAFAEL SZABO, PRINTRE CEI MAI BUNI ÎN UNGARIA

Gimnastul Rafael Szabo, legitimat la Clubul Sportiv Școlar Lugoj și component al lotului național de juniori, de la Bistrița, a obținut cea mai mare notă din concurs, și primul loc, la inele, în cadrul turneului internațional din Ungaria, ce a avut loc sâmbătă, 21 iulie, la centrul de pregătire de la Tata. Turneul a fost ultimul concurs de verificare, organizat înaintea debutului Campionatului European pentru seniori și juniori, ce se va desfășura în perioada 30 iulie – 12 august, la Glasgow, în Scoția. Sportivul lugojean a făcut parte din reprezentativa României de juniori care s-a întrecut cu gimnaștii din Polonia și Ungaria. Rafael Szabo a demonstrat o evoluție bună și la paralele unde s-a clasat al treilea, dar s-a descurcat bine și la celelalte aparate – sol, sărituri, bară și cal. Până va concura la europene mai are două săptămâni de pregătire, în care poate să-și îmbunătățească performanțele. În clasamentul pe națiuni, România s-a clasat pe locul II, după țara gazdă.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Lugojul se pregătește de sărbătoare! Între 14 și 16 august 2026, Piața Victoriei devine locul de întâlnire pentru tradiție, muzică, dans și distracție, în...

Știri

Un tânăr de 19 ani din Făget a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce o fată de 16 ani ar fi...

Știri

Vești importante pentru cei care își caută un loc de muncă în domeniul medical și în structurile conexe. Spitalul Județean Timișoara, cea mai mare...

Știri

Lugojul se pregătește de una dintre cele mai importante sărbători ale comunității! Sâmbătă, 15 august 2026, Piața Victoriei devine locul de întâlnire pentru lugojeni...