Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de 26 septembrie 2026, pe Calea Torontalului din Timișoara. În eveniment au fost implicate un autoturism și două motociclete, iar două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Din primele informații, un bărbat în vârstă de 75 de ani s-ar fi deplasat cu autoturismul dinspre Calea Circumvalațiunii. La intersecția cu strada Timiș, acesta ar fi efectuat un viraj la stânga, fără să acorde prioritate, moment în care autoturismul ar fi intrat în coliziune cu două motociclete.
În urma impactului, o femeie de 72 de ani, pasageră în autoturism, și un motociclist de 44 de ani au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor preliminare, cel de-al doilea motociclist, în vârstă de 52 de ani, nu ar fi suferit răni grave. În timpul verificărilor efectuate de polițiști, însă, aparatul etilotest ar fi indicat o valoare de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu 1.946,25 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut.
Ce spun polițiștii despre accidentul de pe Torontalului
„Astăzi, 26 septembrie 2026, în jurul orei 09:00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Calea Torontalului, din municipiul Timișoara. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 75 de ani, ar fi condus un autoturism pe Calea Torontalului, dinspre Calea Circumvalațiunii înspre Bulevardul Cetății, iar la intersecția cu strada Timiș ar fi efectuat virajul la stânga, moment în care ar fi intrat în coliziune cu două motociclete, conduse de doi bărbați, în vârstă de 44 și 52 de ani.
În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv o femeie, în vârstă de 72 de ani, pasageră în autoturism, și bărbatul de 44 de ani, conducătorul uneia dintre motociclete. Ambele persoane au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului celei de-a doua motociclete, în vârstă de 52 de ani, a rezultat o valoare de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.946,25 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut”, transmite IPJ Timiș.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele șoferului de 75 de ani. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.




































































































































































