Creștinii ortodocși și greco-catolici din întreaga lume au intrat de astăzi în cel mai greu post din an. Postul Paștelui ține 40 de zile și pe lângă abținerea de la mâncărurile de origine animală, este o perioadă de intensă pregătire spirituală pentru Învierea Domnului. Acest post este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată de peste an ale Bisericii Ortodoxe, de aceea fiind numit și Postul Mare. Preoții atrag atenția că postul nu înseamnă doar abținerea de la a mânca unele lucruri, ci și îndepărtarea de rău, abţinerea de la mânie și îndepărtarea de pofte. În bisericile din Timiș și de pe cuprinsul țării în primele zile de post se va citi Canonul cel Mare.
Ioan Cerbu, protopopul ortodox al Lugojului:
De astăzi a început postul. Ce ar trebui să știe credincioșii? Ar trebui să cunoască faptul că postul durează șase săptămâni, iar o săptămână este numită de noi Săptămâna Sfintelor Patimi. Ar trebui să cunoască în al doilea rând că postul nu înseamnă doar abținere de la mâncare și băutură, ci postul trebuie îmbinat cu fapta bună, cu milostenia, cu iertarea, cu iubirea față de Dumnezeu și față de aproape. Am mai spus-o de multe ori și o spun, în situația în care rezumăm postul doar la abțineri de la mâncăruri și băuturi nu facem decât să respectăm un regim alimentar sau o dietă
La capitolul tradiţii şi obiceiuri, încă se mai păstrează ritualul ca, înainte de Postul Paştelui, toate rufele să fie spălate, iar vasele să fie opărite. Tot în această perioadă se spune că nu este bine să se facă nunţi.