O descoperire cutremurătoare a avut loc luni seară într-un apartament din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit fără viață în locuința sa, după ce o rudă a alertat autoritățile, îngrijorată că acesta nu mai răspunde la ușă de mai mult timp.
Polițiștii au intervenit într-un imobil situat în zona Circumvalațiunii, pe strada Dropiei, după apelul făcut de nepoata bărbatului. Femeia le-a spus anchetatorilor că nu mai reușește să ia legătura cu acesta și se teme că s-ar fi întâmplat ceva grav.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au pătruns în apartament, unde au făcut descoperirea tragică. Trupul neînsuflețit al bărbatului de 58 de ani se afla în locuință de cel puțin două săptămâni, potrivit primelor verificări efectuate de anchetatori.
Cazul a intrat imediat în atenția criminaliștilor, care încearcă acum să stabilească exact împrejurările în care s-a produs decesul. Ancheta este însă îngreunată de faptul că trupul se afla într-o stare avansată de putrefacție.
Rudele spun că bărbatul trecea printr-o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere emoțional. Acesta ar fi suferit de depresie în ultima vreme, după mai multe tragedii personale care i-au marcat viața. Unul dintre cei trei copii ai săi murise, iar soția divorțase de el.
Potrivit apropiaților, bărbatul locuia împreună cu fratele său, însă acesta fusese plecat pentru o perioadă mai lungă de timp. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate detaliile acestui caz.




































































































































































