Sâmbătă, 14 martie 2026, de la ora 19:30 , Sala Polivalentă ”Gabriela Szabo” din orașul Voluntari a găzduit, în fața a 150 de spectatori, 100, după alte surse (la Lugoj, media este în jur de… 600), CSO Voluntari și CSM Lugoj au jucat partida inaugurală a Play Off-ului ediției naționale de campionat.
Marcat de nu mai puțin de patru accidentări, lotul nostru, și așa destul de subțire, a cedat în mod clar în confruntarea cu vicecampioana Voluntari, calificată în semifinalele Cupei Confederației Europene de Volei – CEV.
La final, scorul a fost 3-0 pentru gazde, pe seturi 25-10, 25-20, 25-15), într-un meci în care doar la jumătatea setului doi a fost un oarecare echilibru între cele două echipe.
”Înfrângere la Voluntari, în condițiile în care am avut patru absențe din echipă, generate de accidentări: Rankovic, Duțu, Mănăilă și Massip. Continuăm și nu renunțăm niciodată. Ne bucurăm de volei!”, au comentat reprezentanții clubului nostru.
FRV: Oaspetele au încercat să pună cât mai multe probleme favoritelor
”CSO Voluntari câștigă disputa cu CSM Lugoj, în play-off. Cu multe absențe în lot, oaspetele au încercat să pună cât mai multe probleme Voluntariului, echipa favorită. S-au descurcat bine doar în setul al doilea, dar vicecampioana s-a impus în minimum de seturi. Nicole van de Vosse 16 puncte, Nikola Radosova 11 și Hannah Duchesneau 11 au fost principalele realizatoare ale gazdelor. De la oaspete, cele mai multe puncte pentru Yensi Kindelan 7, Andra Artin 6 și Yelennis Diaz Cairo 6”, au notat cei de la Federația Română de Volei.
Calificată în Play Off, adică între primele opt echipe ale țării, după un sezon marcat de accidentări, schimbare de antrenor și o finanțare incomparabilă cu cluburile de top, are de jucat un meci greu acasă, în returul cu Voluntari, la 21 martie.
sursa: redesteptarea.ro






































































































































































