Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

CJ Timiș a disponibilizat 250 de angajaţi; alți 300 vor pleca până în septembrie

Aproximativ 250 de angajați au fost disponibilizați în urma procesului de reorganizare demarat la nivelul Consiliului Județean Timiș.

Reorganizarea prevede desființarea a 600 de posturi și externizarea altor 130 de posturi. Până finalul lunii septembrie vor fi încă 300 de disponibilizări.

Vom avea spre 600 de oameni mai puțin, posturi ocupate, nu posturi goale, vreo 800 în total, bani care vor fi recuperați. Din fericire, bugetul nostru este unul cuprinzător și am putut, la începutul anului, să asigurăm banii pentru salarele tuturor angajațiilor, mai ales că de atunci am început aceste disponibilizări și nu am făcut de dragul de a o face, am disponibilizat din sectoarele în care erau prea mulți oameni și eficiență mică și am suplimentat acolo unde era nevoie, la investiții, la economic, la financiar, în zonele extrem de importante, unde se lucrează foarte mult, având în vedere că am demarat și foarte multe proiecte în această perioadă. Ne dorim să eficientizăm cheltuielile cu salariile astfel încât să avem și bani de investiții, pentru că aceste multe investiți pe care le-am declanșat în aceste ani de zile vor începe practic anul viitor”, spune Alfred Simonis.

La Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului au fost desființate 242 de posturi. La Muzeul Banatului, organigrama se va reduce cu 22 de posturi, iar la Centrul de Cultură și Arte, cu 5 posturi.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

De asemenea, au mai fost operate restructurări la Teatrul de Păpuși “Merlin”, la Direcția pentru Evidența Populației, Muzeul de Artă, Muzeul Satului, Biblioteca Județeană și în alte structuri subordonate CJ Timiș, precum și la Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară.

Vă recomandăm

Știri

Un grav incident a avut loc în cel mai mare mall din Timișoara, unde o femeie de 27 de ani a fost agresată de...

Știri

O nouă acțiune de donare de sânge a fost organizată la sediul Primăriei Timișoara, unde angajații instituției au răspuns apelului și au participat la...

Știri

Timișoara continuă să sprijine Ucraina în contextul războiului și al atacurilor repetate asupra infrastructurii energetice. Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru achiziția a...

Știri

Accidentul s-a petrecut în noaptea de 31 mai 2026, în jurul orei 23:12, pe strada Blaise Pascal din Dumbrăvița. Potrivit informațiilor preliminare, un șofer...