Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

A rămas fără o mână în urma unui accident grav petrecut pe o linie de tramvai din Timișoara

Joi, 29.08.2024, în jurul orei 17:30, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a fost solicitat să intervină pentru degajarea unei persoane prinse sub tramvai pe Bd. 16 Decembrie 1989 în Timişoara.

La locului evenimentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de descarcerare și două motociclete și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic. Victima de sex feminin a fost extrasă și transportată la spital în stare conștientă, cu amputație la membrul superior stâng. Pe lângă aceasta, încă o persoană a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital.

De asemenea IPJ Timiș transmite că a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Un tramvai condus de o femeie de 60 de ani, circula prin Piața Maria dinspre Splaiul Tudor Vladimirescu înspre Miron Costin, iar la un moment dat a oprit pentru a trece un alt tramvai din față,( nu era oprit în stație), iar o femeie, în vârsta de 79 de ani, ar fi fortat ușile pentru a coborî, s-ar fi dezechilibrat după ce a coborât și ar fi căzut sub tramvai.”

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Vă recomandăm

Cultură

Cenaclul ”H.G. Wells” din Timișoara, cel mai vechi cenaclu de literatură științifico-fantastică cu activitate neîntreruptă din România (fondat în 1969) a organizat un eveniment...

Știri

Un transport ilegal de proporții a fost oprit pe Autostrada A1! Polițiștii au descoperit milioane de țigarete ascunse într-un TIR. Valoarea capturii este uriașă,...

Știri

Un incident cutremurător a zguduit comunitatea din Timișoara, după ce un bărbat aparent sănătos și-a pierdut viața în timpul unui antrenament obișnuit. Evenimentul a...

Știri

Un tânăr de 23 de ani este anchetat pentru trafic de persoane, după ce și-ar fi agresat iubita și ar fi obligat-o să se...