Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Life & Style

La Spitalul din Făget s-a efectuat prima intervenție laparoscopică din istoria orașului

Unitatea medical intră într-o nouă etapă de dezvoltare a serviciilor prestate.
După ce a fost achiziționată aparatură pentru laparoscopie, din fonduri nerambursabile asigurate prin colaborarea cu Consiliul Județean Timiș, anul nu se putea încheia mai fericit decât prin demararea procedurilor chirurgicale aferente.

”Echipa de chirurgi cu experiență, dar și tineri specialiști, au început să opereze laparoscopic pacienții cu diverse patologii chirurgicale. Prima intervenție de acest gen a avut loc în 18 decembrie și a fost o reușită. Se fac deja programări pentru perioada începutului de an pentru alte intervenții similare.
Este o bucurie și o reușită notabilă a întregului colectiv al spitalului, atât prin achiziția de aparatură nouă, cât și prin venirea în întâmpinarea pacienților, care pe de o parte vin cu încredere în echipa de profesioniști, și pe de altă parte știu că perioada de internare și de recuperare este mult mai scurtă față de o operație clasică. Mă bucur că există deschidere la nou din partea personalului medical superior, că putem oferi servicii de calitate, iar pacientul revine cu încredere sporită ori de câte ori este necesar”, ne-a declarat Elena Stamurean, managerul Spitalului Orășenesc din Făget.

Deschidere către nou

Doctorul Iurie Codrean, medic șef Secție Chirurgie Generală, spune: ”Mă bucură faptul că, odată cu venirea generației noi de chirurgi, se modernizează și abordul chirurgical în secția noastră – abord care nu era posibil fără suportul conducerii spitalului, care a completat tehnic aparatura necesară intervențiilor laparoscopice. Scopul nostru a fost tot timpul de a furniza servicii chirurgicale de calitate, abordul laparoscopic nefăcând altceva decât să crească nivelul de performanță chirurgicală în spitalul nostru. Beneficiile chirurgiei laparoscopice sunt incontestabile – de la perioada redusă de spitalizare până la recuperarea mult mai rapidă a pacientului”.

La rândul său, doctorul Raul Zoller, medic specialist în chirurgie generală afirmă că ”încă de când am venit aici mi-am dorit ca și spitalul nostru să beneficieze de avantajele chirurgiei laparoscopice și sunt bucuros că această dorință a devenit realitate. Sunt mândru să fac parte din echipa chirurgicală a spitalului făgețean, echipă cu o vastă experiență chirurgicală, care alături de echipa ATI îmi oferă tot suportul necesar dezvoltării mele ca tânăr specialist”.
Cu această premieră chirurgicală, Spitalul Orășenesc încheie un 2023 plin de realizări.
sursa: redesteptarea.ro

Vă recomandăm