Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Diverse

Sute de voluntari s-au înscris la noua ediție Color the Village de la Valeapai

Peste 400 de voluntari s-au înscris deja la evenimentul Color the Village, în care 30 de case din satul cărășan Valeapai vor fi zugrăvite, în perioada 8-10 iunie. Sunt deja mai mulți voluntari decât populația localității, în condițiile în care se mai fac înscrieri până duminică, pe site-ul proiectului, spune președintele asociației timișorene Acasă în Banat, organizatorul evenimentului.
“Depășim, ca număr, numărul de locuitori ai satului în care mergem. Satul Valeapai are 380 de locuitori oficiali, probabil mult mai puțin în realitate, dar asta nu înseamnă că ne oprim aici. Mai sunt câteva zile de înscrieri, ne ocupăm de tot ce înseamnă partea de logistică, materialele necesare pentru zugrăvirea celor 30 de case, uneltele de care au nevoie, dar și, foarte important, vom avea o echipă foarte mare care va găti trei zile, vom avea grijă să-i hrănim bine pe toți voluntarii, cu trei mese pe zi, cu gustări”, spune Radu Trifan.

Colorează Satul se află la a cincea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Fărășești, Ilidia, Racovița și Eftimie Murgu. Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să contribuie la revitalizarea satului românesc și la punerea în valoare a arhitecturii tipice din zona Banatului.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Sport

La doar 13 ani, Georgiana Popa făcea primii pași în prima ligă, debutând pentru CSM Lugoj chiar într-un meci împotriva echipei Alba Blaj. Astăzi,...

Social

Programul național ”Ajungem MARI” lansează apel către comunitățile din Timiș să susțină copiii instituționalizați. Organizația caută 15 voluntari care să ofere câte trei ore...

Știri

Timp de trei zile, satul Grădinari a fost transformat într-un adevărat șantier de renovare și culoare. Evenimentul „Color the Village” a reunit peste 400...

Știri

Asociația Acasă în Banat a dat startul înscrierilor pentru cea de-a șaptea ediție a proiectului „Color the Village”, care va avea loc în perioada...