Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Director Romgaz: Gazele vor fi mai scumpe la iarnă

gaze

Gazele naturale vor fi mai scumpe iarna viitoare, deoarece cotaţiile petroliere s-au majorat foarte mult în ultima perioadă, a declarat, luni, Vasile Ciolpan, directorul departamentului de comercializare energie din cadrul Romgaz, informează Agerpres.

„Aşa cum se văd cotaţiile petroliere astăzi, şi gazul va fi mai scump la iarnă. Structura gazelor pe care le vom utiliza la iarnă este formată din gazele din producţia curentă, plus gazele din depozite, plus importuri pentru vârfurile de consum, import care a existat în fiecare iarnă în funcţie de temperaturi şi de cerere”, a spus Ciolpan, în cadrul unei conferinţe pe teme de energie, organizată de revista Capital.

El a arătat că programul de stocare a gazelor în depozitele subterane se desfăşoară în grafic, iar în următoarele trei luni va fi îndeplinită obligaţia privind cantitatea care va fi înmagazinată.

„Dar simpla realizare a obligaţiei de înmagazinare s-ar putea să nu fie suficientă pentru vârfurile de consum care apar în fiecare iarnă, mai este necesară şi o cantitate care tradiţional se achiziţionează din import”, a susţinut oficialul Romgaz.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Potrivit acestuia, Romgaz deţine depozite cu o capacitate de 3 miliarde de metri cubi de gaze, din care se utilizează 2,2 – 2,4 miliarde, în funcţie de prognozele de consum pentru iarnă.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Românii resimt tot mai puternic valul de scumpiri. Energia electrică, carburanții, chiriile și alimentele de bază au înregistrat creșteri importante, iar inflația a urcat...

Știri

Scumpirile la carburanți continuă, pe măsură ce prețul barilului de petrol a ajuns luni la 108 dolari, influențat de tensiunile tot mai accentuate din...

Știri

Vești îngrijorătoare pentru buzunarele românilor: inflația crește din nou, iar prețurile la alimente, energie și transport urcă accelerat. Vezi cele mai afectate produse. Institutul...

Știri

Prețurile carburanților scapă de sub control! În vestul țării, șoferii sunt loviți de un nou record care le golește buzunarele. Reacțiile sunt dure și...