Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Circulație permisă în noaptea de Înviere.

Guvernul a aprobat hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie. De asemenea, au fost stabilite măsurile care sunt aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.



În toată această perioadă vor fi în vigoare măsurile restrictive cunoscute: purtarea măștii de protecție, atât în spații publice închise, cât și deschise, interzicerea evenimentelor private și a adunărilor mari de persoane, precum și carantina de noapte: de la ora 20,00 – în localitățile în care rata de infectare depășește 7,5 la mia de locuitori și de la ora 22,00 – în unitățile administrativ-teritoriale, în care coeficientul este între 4 și 7,5 la mie.

În plus, a fost prelungită circulaţia în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20.00 – 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere, iar magazinele vor fi închise la ora 20.00, în Vinerea Mare, nu la ora 18.00. Şi în perioada 8 mai – 9 mai, persoanele pot circula între ora 20.00 – 05.00 pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan. De asemenea, decizia prevede ca staţiunile de pe litoral să fie deschise, cu respectarea regulilor în vigoare, însă la o capacitate de maximum 70%, după modelul celor de la munte.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Bluze bumbac dama Modele Noi Big Mag

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Circulația pe DN 68A, între Coșava și Coșevița, se desfășoară cu dificultate din cauza lucrărilor de reparații aflate în desfășurare. În zonă s-au format...

Știri

Țigările electronice și dispozitivele similare ar putea dispărea din spațiile publice închise, transportul în comun și locurile de joacă. Senatul a adoptat un proiect...

Știri

Consiliul Județean Timiș anunță restricții importante pentru șoferii care circulă prin comuna Ghiroda. La solicitarea FCC Construcción S.A. – Sucursala București, Comisia Tehnică de...

Știri

Șoferii care plănuiesc să treacă în Bulgaria trebuie să își schimbe planurile! Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi închis complet timp de mai multe ore...