Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

CFR Călători: Peste 100 de trenuri InterRegio au reduceri de preţ

La peste 100 de trenuri InterRegio din noul Mers al Trenurilor pe anul 2020 se aplică tarife mai mici prin reduceri procentuale sau prin admiterea la călătoria pe anumite porţiuni a abonamentelor la tarif de tren Regio, informează CFR Călători.

La toate trenurile Interregio la care se aplică reducerile procentuale, rezervarea locului este obligatorie, iar valoarea tichetului de rezervare pentru clasa a 2-a este de 3,9 lei, menţionează CFR Călători.

O altă facilitate prezentată de CFR Călători este accesul la anumite trenuri Interregio cu abonamente valabile la trenurile Regio.

O dată cu intrarea în vigoare a actualului program de mers al trenurilor, CFR Călători a lansat pentru prima dată un program pilot pentru deservirea zonelor suburbane, prin care este permisă călătoria posesorilor de abonamente valabile la trenuri Regio şi cu trenurile Interregio la clasa a 2-a (excepţie cele care circulă în trafic internaţional), pentru abonamentele emise pe distanţe de până la 30 de kilometri, numai pe relaţii cuprinse în aceste zone. Posesorii de abonamente de călătorie valabile la trenuri Regio cărora le este permisă circulaţia cu trenuri Interregio la clasa a 2-a nu au obligativitatea rezervării locului. În cazul în care se doreşte călătoria cu loc rezervat, călătorul va achita integral diferenţa tarifară şi tariful de rezervare a locului la tren InterRegio (3,90 lei).

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Reducerile procentuale şi circulaţia cu abonamente Regio la tren Interregio sunt valabile până la data de 14 iunie 2020.

 

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Călătorii care folosesc trenurile CFR în vestul țării trebuie să se pregătească pentru modificări importante ale circulației feroviare în perioada iunie–august 2026. Lucrările efectuate...

Știri

Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de astăzi, la intersecția străzilor Livezilor și Moise Doboșan din Timișoara. Potrivit informațiilor transmise de polițiști, un tânăr...

Știri

În perioada 15–17 mai 2026, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Timiș, din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara, au desfășurat acțiuni pentru...

Știri

Trecerea la ora de vară vine cu schimbări importante pentru călători. Mai multe trenuri din vestul țării își vor modifica programul, iar unii pasageri...