Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

DESCINDERI LA TRAFICANȚII DE MIGRANȚI

Percheziţii simultane în această dimineaţă în Timişoara, Arad şi în Germania pentru destructurarea unei grupări ce aducea migranţi din Orientul Mijlociu și îi călăuzea până în Germania. În România, perchezițiile au avut loc în 12 locații, fiind coordonate de procurorii DIICOT Timișoara. La operațiuni au participat și doi polițiști de la Europol. Potrivit anchetatorilor, filiera acționa pe ruta Turcia – Bulgaria – Serbia – România – Ungaria – Austria – Germania, traseu pe care, în 2017, au fost transportate mai multe grupuri de transfugi. Ca să ajungă în vestul Europei, migranții plăteau traficanților sume cuprinse între 4000 și 5000 de euro de persoană. Rețeaua era extrem de bine organizată, pe paliere de racolare, îndrumare, cazare și transport, iar pentru a nu fi depistați, membrii grupării foloseau dispozitive tehnice de ultimă generație, aplicații mobile greu de urmărit, GPS-uri și mașini înmatriculate în diferite țări. Migranții ar fi fost introduși fraudulos în România din Serbia și cazați în diferite pensiuni din Timișoara, până când erau trecuți peste graniță în Ungaria și transportați către destinațiile finale. În urma percheziţiilor, mai multe persoane au fost ridicate şi duse la audieri la sediul DIICOT Timișoara. De asemenea, într-un apartament situat pe Calea Aradului din Timisoara au fost găsiți ascunși trei migranți. Potrivit DIICOT Timișoara, autoritățile din Germania au depistat anul trecut 54 de grupuri de migranți.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Șoferii din Timișoara trebuie să se pregătească pentru noi modificări în trafic începând de luni, 3 august. Comisia de Circulație a Primăriei Municipiului Timișoara...

Știri

Pregătirile pentru sezonul rece sunt în desfășurare la Timișoara, iar societatea de termoficare Colterm susține că dispune deja de un stoc de cărbune și...

Știri

Un caz grav investigat de autorități s-a încheiat cu arestarea preventivă a unui bărbat de 45 de ani. Acesta este acuzat că ar fi...

Știri

Începând cu 1 august, intră în vigoare regulamentul care stabilește condițiile de circulație pentru vehiculele grele pe toate străzile din Timișoara. Noile prevederi se...