Concursul Internațional de Interpretare Pianistică “Clara Peia” a ajuns la final. Aproape 150 de tineri pianiști din țară, dar și din Republica Moldova și Serbia au fost premiați sâmbătă pe scena teatrului lugojean. Concursul a ajuns la cea de-a VII-a ediție, iar marele premiu și trofeul de cristal au ajuns în premieră la Lugoj. Câștigătoarea se numește Patricia Maria Roșca. Tânăra instrumentistă, în vârstă de doar 11 ani a impresionat juriul prin prestația ei. Talentul și munca sunt ingredientele reușitei, spune eleva care muncește și în weekend, 4-5 ore pentru a fi cea mai bună la concursurile la care participă.
Patricia Maria Roșca, câștigătoare:
Foarte greu, au fost toți concurenții foarte buni. Și a fost o luptă mare. Te așteptai să câștigi. Într-un fel da, într-un fel nu. De ce? Mă așteptam să câștig pentru am depus muncă multă și într-un fel nu, deoarece copiii au fost foarte buni. Cât de mult ai muncit pentru acest concurs și în general pentru evenimentele la care participi? Foarte mult, adică în weekenduri făceam câte 4-5 ore și în timpul 2-3 ore
Profesoara Patriciei este Carmen Schoner. Aceasta are doar cuvinte de laudă la adresa elevei ei, pentru care câștigarea evenimentului de la Lugoj este un vis împlinit.
Carmen Schoner, șefa catedrei de pian Școala de Muzică Filaret Barbu:
Cred eu că este foarte important că în sfârșit a ajuns trofeul la noi. În primul rând o bucurie pentru eleva mea,Patricia, care își dorea acest lucru foarte mult, cred că este unul dintre visele ei împlinite, cât și pentru mine. Am fost foarte emoționată deoarece cred că în sfârșit mi s-a recunoscut munca de atâția ani și pasiunea cu care lucrez cu elevii mei. Studiază foarte mult și cel mai important lucru, este primul elev al meu care chiar face din pasiune și nu este împinsă de la spate. Noi comunicăm zilnic și primesc pe messenger tot felul de piese care îi plac și mi le trimite, spunându-mi doamna îmi place când o facem acea piesă?
Evenimentul în sine a fost o reușită, atât prin modul de desfășurare cât și prin calitatea participanților.
prof. dr. Constantin Tufan Stan, organizator:
Am avut o ediție cu pianiști excepționali: fetițe din Chișinău, câștigătoarea marelui premiu, un băiețel din Arad și așa mai departe. Juriul a fost pus într-o situație delicate de a cântări cu cea mai mare obiectivitate, pentru a oferi pe deplin meritat marele premiu, oferit la fiecare ediție de Rotary Club Lugoj și Trofeul de Cristal Peia și Trofeul de Cristal, în premieră oferit în acest an de Protopopiatul Ortodox Român Lugoj și cu contribuția mea
Diplomele și premiile concursului au fost puse la dispoziție de ONG-uri, digerite instituții, o multinațională, si foarte important de bisericile de toate confesiunile din oraș.









































































































































































