Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

PROVOCAȚI SĂ ÎȘI ALEAGĂ VIITOAREA PROFESIE

Elevii Școlii Creștine Harul din Lugoj au participat astăzi la o activitate inedită cu tema “Profesii Europene”. Copiii au fost provocați să se gândească la viitoarele meserii pe care le vor practica și să-și exprime preferințele. Cei mai mulți și-ar dori să devină actori, muzicieni sau designeri vestimentari, însă nici celelalte meserii nu au fost neglijate.

Maria Petrovici- profesor de educație tehnologică

Eu le-am propus tema de astăzi. Ei au fost deacord, au învățat cum să-și aleagă profesia. Aceasta se alege în funcție de deprinderile pe care le ai, se alege cu sufletul și cu mintea. Iar apoi când își vor practica profesia o vor face cu plăcere, cu dăruire și timpul parcus la locul de muncă o să fie foarte scurt. Iar ei trebuie să înțeleagă că meseria este brățara de aur. Care au fost profesiile preferate ale elevilor? Medicina, designul, muzica teatrul, dar și meseriile de mecanic auto, bucătar, ospătar.

 Activitatea a cuprins două secțiuni: una cu proiecție de filme, în care au fost ilustrate principale profesii europene, iar în cea de-a doua parte s-au prezentat  profesiile preferate de elevi.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Eu reprezint designul. Este plăcerea mea, dar în viață vreau să profesez medicina. Astăzi am îmbinat plăcutul cu utilul. Am trecut de la design la actor, care sunt profesiile mele sufletești, dar în viața aș dori să devin un bun chirurg. În timpul relaxării să mă dedic frumosului.

 Ce meserie ți-ai ales? Eu mi-am ales cardiologia, pentru că demult mi-am dorit. Am șI un frate care este medic cardiolog și de mic mergeam cu el la cabinet și mi-a plăcut să văd operațiile. Așadar ești hotărât în ceea ce privește viitorul tău? Da, sunt hotărât.

 În cadrul activității de astăzi, elevii au învățat că atâta timp cât își vor practica meseriile cu pasiune și seriozitate, succesul va fi garantat.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

O amplă acțiune a polițiștilor a avut loc miercuri, 30 septembrie, în județul Timiș. Anchetatorii au efectuat 19 percheziții domiciliare, într-un dosar penal care...

Știri

Aquatim anunță că, în perioada 1–3 octombrie 2026, mai multe fântâni publice din municipiul Lugoj vor fi supuse unor lucrări de spălare și dezinfecție....

Știri

Primele lucrări pentru amenajarea sensului giratoriu de la intersecția străzii Tapiei cu DJ 680, în Lugoj, au fost demarate. În această etapă, intervențiile se...

Știri

Rețeaua de distribuție a gazelor din Lugoj urmează să intre într-un amplu proces de reabilitare. Delgaz Grid a început procedurile administrative pentru un proiect...